Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Culisele eliberării lui SOV şi Luca

Publicat in Romania Libera, joi 24 noiembrie 2011 ·

Una dintre primele observaţii făcute de magistraţii care i-au eliberat din arest pe Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca, este şi aceea că judecătorul de la Tribunalul Bucureşti, care a decis emiterea mandatelor nu şi-a motivat hotârârea, ci a preluat ad-literam argumentele invocate de procurori.

De asemenea, în ceea ce priveşte prejudiciul pretins, cauzat prin faptele inculpaţilor, Curtea de Apel mai "constată lipsa unei expertize sau măcar a unei constatări tehnico-ştiinţifice, care să îl confirme", după cum reiese din motivarea dată ieri publicităţii.

Magistraţii relevă că, în acest context, valoarea reală a prejudiciului rămâne discutabilă întrucât a fost stabilită de procurori "pe baza unor simple procese verbale, întocmite tot de aceştia, prin utilizarea informaţiilor obţinute pe calea comisiei rogatorii dispuse în Republica Moldova, dar şi prin accesarea unor pagini de internet ale unor instituţii publice din ţara respectivă".

Încadrare juridică greşită

Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, Sorin Mihai - fost director al Petromservice, sunt acuzaţi de Parchetul General că, prin influenţa pe care o aveau în companie, au obligat societatea să achiziţioneze la suprapreţ acţiuni la firme neprofitabile. Ca atare, procurorii susţin că faptele s-ar încadra la infracţiunea de delapidare. Analizând dosarul, însă, magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti sunt de părere că anchetatorii au greşit şi sugerează o nouă pistă: "raportat la situaţia de fapt prezentată, acţiunile reţinute în sarcina acestora par a se încadra, mai degrabă, în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor."

În concluzie, magistraţii spun că în aceste condiţii nu pot gira o încadrare juridică greşită prin emiterea unui mandat de arestare, arătând că în această fază a anchetei ei nu pot schimba acuzaţia.

Falimentarea controlată

Probele administrate

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNAIR anunţă restricţii de circulaţie pentru maşinile mai mari de 7,5 tone cauzate de caniculă / Judeţele vizazte / Excepţii

News.ro acum 47 minute
CNAIR anunţă că, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum naţional, drumuri expres şi autostrăzi din judeţele:

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 2 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum o ora
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Putin promite să susţină Coreea de Nord împotriva SUA: „Un inamic insidios, periculos şi agresiv”

Adevarul acum 31 minute
Vladimir Putin a promis marţi să aprofundeze legăturile comerciale şi de securitate cu Coreea de Nord şi să o susţină împotriva SUA, în timp ce se îndrepta spre această ţară izolată, dotată cu arme nucleare, în prima vizită a preşedintelui rus la Ph

Legea cetăţeniei, modificată în Senat După 10 ani de căsătorie în străinătate, soţul/soţia poate deveni cetăţean român

Ziua Constanta acum 52 minute
Senatul a adoptat şi amendat, marţi, în plen, ca primă Cameră sesizată, un proiect de completare a Legii cetăţeniei, iniţiat de Guvern, care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi con

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 3 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum o ora
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

Anouk Aimée, actriţa din „La Dolce Vita” şi „Un bărbat şi o femeie” a murit la vârsta de 92 de ani

Mediafax acum 57 minute
Anouk Aimée, considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume, a murit la vârsta de 92 de ani. Manuela Papatakis, fiica ei, a anunţat marţi, pe reţelele de socializare, decesul actriţei. „Împreună cu fiica mea Galaad şi cu fiica mea cea mică,

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°