Cea mai iubită echipă din Timişoara s-a născut pe 4 decembrie 1921, în vremea în care fotbalul se juca din plăcere, cu mingi din petice, cu câteva luni înainte ca în oraşul de pe Bega să ajungă primul titlu de campioană a României.
Politehnica şi-a petrecut primele două decenii din existenţă în umbra concitadinelor Chinezul şi Ripensia, care au cucerit împreună, între 1922 şi 1938, zece campionate. Cu toate acestea, statutul de trupă studenţească, dar şi cel de echipă românească au ajutat-o să câştige o simpatie tot mai mare în oraş. "Poli s-a înfiinţat la câţiva ani după Marea Unire, ca un răspuns al majorităţii române din Banat la echipele Chinezul, CAMT sau RGMT, formate din minorităţile prietene conlocuitoare. A fost viziunea fondatorilor ei, Traian Lalescu, I. Zăgănescu şi Victor Vlad, care au considerat sportul ca un element important al culturii şi al educaţiei" - aşa este explicată apariţia lui Poli de către omul a cărui carieră se confundă cu clubul alb-violet din Timişoara, Ion V. Ionescu.
Într-adevăr, în marea echipă a Chinezului şi-au făcut loc, cu mici excepţii, doar jucători de origine maghiară, germană sau evreiască. De altfel, în finala câştigată în 1927, pentru gruparea timişoreană nu a jucat niciun fotbalist de etnie română. În tricoul alb-negru al echipei studenţeşti au jucat în primii ani Pitea, Neamţu, Ignuţa, Sfera, Pop, Vancu, Gherga, Doboşan, Chiroiu, Negru, Franţiu, Munteanu, Deheleanu, Drăghici, Protopopescu sau Ursulescu. Aceste nume confirmă cele spuse mai sus de profesorul Ionescu, care s-a născut în 1936 şi avea s-o "întâlnească" prima dată pe Poli abia când aceasta avea 22 de ani neîmpliniţi.
Vacanţa - cauza retragerii din campionat
Poli Timişoara a fost o echipă studenţească aproape trei sferturi de secol. În primii ani, echipa nici măcar nu a avut antrenor, iar jucătorii erau studenţi (unii,