Cinematograful gol nu-i o carte rea. De fapt, s-ar putea să fie cea mai bună dintre cărţile lui Daniel Cristea-Enache. Fiindcă ea justifică, mai convingător decât o făcuseră selecţiile din criticele de până acum, liniile de forţă ale unei cariere publicistice întinse pe un deceniu şi jumătate.

N-am ţinut niciodată socoteala numărului maxim de rubrici pe care încă tânărul critic le-a susţinut, la un moment dat, simultan. Fapt este că, în ultimii câţiva ani, semnătura lui era de găsit în paginile (aproape) tuturor revistelor notabile din ţară. Cu unele şi-a încheiat colaborarea, la altele încă scrie cu consecvenţă. Lista e lungă, şi, vrând, nevrând, enumerarea mea nu va reuşi să o acopere. Caiete critice, Adevărul Literar şi Artistic, Ramuri, Cultura, România literară, Evenimentul zilei, Idei în dialog, Ziarul de duminică, Suplimentul de Cultură, Contemporanul, Bucureştiul cultural, Convorbiri literare, Observator cultural, Dilema Veche.

În serie sau în paralel, Daniel Cristea-Enache a publicat articole de critică literară în toate acestea. Inedite sau, în unele cazuri, reciclate. Cât priveşte practica din urmă, adversarii n-au întârziat s-o sesizeze şi s-o condamne. Departe de mine gândul de a-i căuta, pentru asta, scuze. (Fiindcă nu împărtăşesc, în această privinţă, atitudinea lui Cristea-Enache.) Dar prefer să privesc, detaşat, un pic mai departe. În sensul că, dincolo de asemenea accidente de parcurs, pofta lui Daniel Cristea-Enache de a scrie e mai presus de orice dubiu.

Cinematograful gol e o consecinţă a acestei pure plăceri de a face literatură în marginea literaturii. Cu timpul, cei mai mulţi dintre critici şi-o pierd. (Ritmul săptămânal, exersat ani de-a rândul, conduce, de obicei, la spleen expresiv. Intervine neîncrederea, apare blazarea.) Daniel Cristea-Enache însă rezistă bine. Pe el, publicistica nu l-a epuizat. Dimpotrivă. Fascina