Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dilema lui Banias Scos de sub urmărire sau trimis în instanţă

Publicat in Ziua Constanta, vineri 25 noiembrie 2011 ·

Membru marcant al PDL Constanţa şi senator în Parlamentul României, iar în paralel acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de aderare la un grup infracţional organizaţional, trafic de influenţă şi instigare la delapidare în dosarul Portul, politicianul Mircea Marius Banias nu a fost citat nici la acest moment la DNA, pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală. Context în care, încă nu se ştie dacă Banias va fi trimis în judecată sau se va adopta o rezoluţie de scoatere de sub urmărirea penală în ceea ce-l priveşte.

Deşi au trecut aproximativ două săptămâni de când suspecţii au început să ia cunoştinţă de dovezile strânse de anchetatori împotriva lor, parlamentarul Banias nu se află pe lista celor citaţi la DNA. Ce-i drept, surse apropiate anchetei spun că sunt peste 40 de persoane puse sub acuzare în dosar, dintre care ultimii 14 suspecţi au părăsit abia de curând arestul, motiv pentru care etapa prezentării materialului de urmărire penală (măsură obligatorie înainte de trimiterea cazului în instanţă) va dura câteva săptămâni bune. În aceste condiţii, procurorii anticorupţie speră să poată termina ancheta şi să trimită dosarul în instanţă cel mai devreme înainte de sărbătorile de iarnă, însă nu exclud nici posibilitatea ca celebrul dosar Portul să ajungă pe masa judecătorilor abia la începutul anului viitor. Revenind la senatorul Banias, asupra acestuia „planează" misterul dacă va fi sau nu trimis în judecată, din moment ce prezentarea materialului de urmărire penală nu echivalează cu a fi deferit instanţei. Astfel, politicianul PDL ar putea să primească o soluţie de scoatere de sub urmărirea penală, cum s-a întâmplat şi în dosarul UCM Reşiţa, când fusese acuzat de favorizarea infractorului. Membru marcant al PDL Constanţa şi senator în Parlamentul României, iar în paralel acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de aderare

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum o ora
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 2 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

Patru membri ai celei mai bogate familii din Marea Britanie, Hinduja, condamnaţi la închisoare în Elveţia pentru exploatarea angajaţilor casnici

News.ro acum o ora
Patru membri ai celei mai bogate familii din Marea Britanie, Hinduja, au primit pedepse cu închisoarea în Elveţia, pentru exploatarea personalului adus din India pentru a lucra la vila lor din Geneva, transmite BBC. Prakash şi Kamal Hinduja, precum

Rapperul iranian Toomaj Salehi a scăpat de condamnarea la moarte. Curtea Supremă a anulat sentința

Ziare.com acum 31 minute
Curtea Supremă iraniană a anulat condamnarea la moarte pronunţată împotriva rapperului Toomaj Salehi, pentru acuzaţii legate de protestele din 2022-2023, a anunţat, sâmbătă, avocatul acestuia pe X, relatează Reuters. Nu a fost făcut niciun anunţ ofi

BREAKING | Cântărețul Florin Decuseară a murit, la doar 46 de ani, după ce a căzut de la 10 metri înălțime

Cancan acum 3 ore
Florin Decuseară s-a stins din viață la doar 47 de ani. Cunoscutul artist a căzut de la 10 metri înălțime și timp de câteva zile s-a luptat să trăiască. El a stat intubat și ventilat mecanic. Din nefericire, corpul lui a cedat. Accidentul de muncă a

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum 4 ore
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 6 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 6 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

Vremea

București
acum

34°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

37°
sâm.

20°/37°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/31°