Liga Campionilor a consumat şi pe­nul­­tima etapă din faza grupelor. Ul­timul act al competiţiei care angajează, cel puţin teoretic, elita clu­bu­rilor europene este privit cu justificată detaşare de echipele cu situaţie si­gu­ră în clasament. Realul din Ma­drid rămâne singura echipă care în­mul­ţeşte cu cinci numărul punctelor cu care este recompensată victoria dintr-un meci. Morinhio, cel mai frumos şi cel mai reuşit nebun al fotba­lului, nu a ratat nici acest prilej de a-şi împăna prin argumente consistente aroganţa. Şi, în opinia mea, lui îi stă bine.

Fiindcă foloseşte un brevet ori­gi­nal, fiindcă nu copiază pe ni­meni. După Realul maxim, alte patru echipe au deja asigurate primele po­ziţii din cla­samentul grupelor. Este vor­ba de Bayern, Inter, Arsenal şi Barcelona. Adi­că, nimic surprinzător. Surpriza nu a prea lucrat nici pentru echipele care au scăpat deja de grijile pri­mă­verii europene. Şahtiorul lui Mircea Lucescu şi Genk au rămas în câte do­uă puncte fiecare şi la o distanţă mai mare de trei puncte faţă de locurile care le-ar fi propulsat în Europa League.

Reprezentanta noastră în com­petiţie, Oţelul, alături de Dinamo Za­greb şi Villareal, formează grupul de zero. Adică zero puncte. Oţelul şi, într-o oarecare măsură, Dinamo Zagreb vin cam din aceeaşi periferie a fotbalului. Pentru Villareal performanţa negativă are însă dimensiunile jenei. Fiindcă Villareal se antrenează în acelaşi campionat frecventat şi de supremele Real Madrid şi Barcelona.

Noi, românii, nu mai avem re­zerve de tristeţe pentru export. Nu mai puem fabrica nici măcar riduri de curtoazie atunci când discutăm des­pre neîmplinirile altora. Trăim pe cont propriu nişte necazuri în care sun­tem nevoiţi să consumăm toată în­jurătura amară de care suntem ca­pa­bili.

Mulţi sunt cei care au dezvol­tat o râie îngrozitoare atunci când Oţe­lul a câştigat campionatul. Mulţ