Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iliescu: Consider capitolul Geoană încheiat. Îşi face iluzii că o să meargă lumea după el

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 26 noiembrie 2011 · ·

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, sămbătă, că el consideră "capitolul Geoană" încheiat şi că s-ar mira ca membri PSD să îl urmeze pe acesta, deşi Mircea Geoană "îşi face iluzii" că va merge lumea după el, potrivit Mediafax.

"Consider capitolul Geoană încheiat. Nici nu vreau să-l mai comentez", a declarat Iliescu.

Ion Iliescu a fost întrebat dacă plecările din PSD ar putea afecta partidul.

"Care plecări?", a spus Iliescu, el arătând că s-ar mira dacă ar fi oameni care să îl însoţească pe Geoană.

"M-aş mira. Îşi face iluzii domnul Geoană că o să meargă lumea după el. Nu prea cred", a spus Iliescu.

Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană vizează în proiectul său politic constituirea unui partid care să fie înscris la Tribunal în prima parte a anului 2012 şi care până în martie să aibă grupuri parlamentare proprii, au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare.

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, sămbătă, că el consideră "capitolul Geoană" încheiat şi că s-ar mira ca membri PSD să îl urmeze pe acesta, deşi Mircea Geoană "îşi face iluzii" că va merge lumea după el, potrivit Mediafax.

"Consider capitolul Geoană încheiat. Nici nu vreau să-l mai comentez", a declarat Iliescu.

Ion Iliescu a fost întrebat dacă plecările din PSD ar putea afecta partidul.

"Care plecări?", a spus Iliescu, el arătând că s-ar mira dacă ar fi oameni care să îl însoţească pe Geoană.

"M-aş mira. Îşi face iluzii domnul Geoană că o să meargă lumea după el. Nu prea cred", a spus Iliescu.

Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană vizează în proiectul său politic constituirea unui partid care să fie înscris la Tribunal în prima parte a anului 2012 şi care până în martie să aibă grupuri parlamentare proprii, au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum o ora
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 3 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 7 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 9 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 5 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 7 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 5 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 2 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Tineri răniți după ce s-au oprit cu mașina în peretele unei case. Unde a avut loc accidentul FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Doi tineri au fost răniţi sâmbătă seară, 1 iunie, după ce maşina în care se aflau a părăsit partea carosabilă, a rupt un gard şi s-a oprit în zidul unei case de pe raza localităţii Broscăuţi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

19°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/27°