Guvernul a aprobat, vineri, proiectul de buget pentru anul viitor, documentul urmând să fie transmis Parlamentului spre dezbatere şi adoptare.
Bugetul general consolidat pentru anul viitor a fost construit pe venituri totale de 195,3 miliarde lei şi cheltuieli totale de 206,5 miliarde lei, care conduc la un deficit nominal de 11,2 miliarde lei, reprezentând 1,9% din PIB pe metodologia cash şi sub 3% pe standarde europene, a anunţat Mediafax.
Veniturile bugetare reprezintă o pondere de 33,7% din PIB, în creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de acest an, cele mai mari ponderi fiind înregistrate de contribuţiile sociale, TVA şi accize.
Cheltuielile bugetare estimate au o pondere de 35,6% din PIB, faţă de 37,8% din PIB în 2011.
Resursele bugetare interne alocate pentru investiţii vor scădea anul viitor cu 1,3-2 miliarde lei faţă de sumele programate în 2011, dar Guvernul speră să compenseze printr-o absorbţie a fondurilor europene în creştere cu aproape 50%.
Concomitent, subvenţiile scad la 0,91% din PIB, faţă de 1,2 % din PIB în acest an, cheltuielile de personal continuă sensul descendent şi în anul 2012, ajungând la 6,9 % din PIB, de la 7,5% în acest an, cu perspectiva creşteri acestora în cursul anului până la 7,2%, în cazul în care condiţiile economice vor permite acest lucru.
În acest uiltim scenariu, Guvernul ar putea aloca 1,7 - 1,8 miliarde de lei pentru majorarea salariilor de la mijlocul anului viitor, ceea ce înseamnă o majorare a fondurilor de salarii cu 4,5%.
Creştere economică este estimată în intervalul 1,8% şi 2,3%.
Conform legii, proiectul de buget pentru anul următor trebuia transmis Parlamentului de către Guvern până la 15 octombrie, dar Executivul a aşteptat finalizarea negocierilor din această toamnă cu Fondul Monetar Internaţional şi prezentarea de către Comisia Europeană a prognozei de creştere eco