Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preot prins cu mâța-n sac! A urcat la volan fără permis și l-a instigat la minciună pe pasagerul pe care l-a rănit

Publicat in Adevarul, duminică 27 noiembrie 2011 ·

Preotul Radu Onișoru, ridicat să poate hainele sfinte în vara anului 2010, se află în arestul poliției cărășene, după ce a dat din lac în puț cu minciunile în fața oamenilor legii. Acesta a urcat la volan, fără să aibe permis de conducere și a comis-o: a accidentat grav un pasager, pe care l-a pus să mintă că ar fi căzut cu mopedul.

Pare un secenariu desprins din telenovele, dar realitatea în care trăiește acum preotul este cât se poate de dură. El se află în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin. În cursul săptămânii trecute, acesta s-a urcat la volanul unei mașini, fără să aibă permis și a produs un accident. După producerea lui, a părăsit şi modificat locul accidentului, iar autoturismul implicat l-a ascuns în curtea unui imobil. Conducătorul auto, preotul Radu Onișor, a fost identificat după câteva ore pe DC 67, acesta declarând că a fost la spitalul din Timişoara să se intereseze de starea victimei, pe care a rănit-o. Acesta s-a arătat îngrijorat în fața polițiștilor că persoana a căzut cu mopedul, după ce a consumat băuturi alcoolice.

După comiterea faptei, preotul a încercat să-i determine pe pasager şi un martor să declare că tânărul a căzut cu mopedul.

„În prezent se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere, părăsirea locului accidentului, modificarea locului accidentului şi instigare la favorizarea infractorului”, a spus Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

În cursul zilei de 25 noiembrie, bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, iar în urma prezentării bărbatului în faţa instanţei, pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 20 de zilei, fiind introdus în Centrul de Reţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 9 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 6 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 6 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 7 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Al doilea Sistem Patriot a fost operaționalizat în România. Ce înseamnă pentru securitatea țării

Ziare.com acum 13 ore
Al doilea Sistem Patriot al Rmâniei a fost operaționalizat vineri, 14 iunie, la poligonul Capu Midia. Poligonul de la Capu Midia, situat în zona Mării Negre, a fost gazda testelor pentru cea de-a doua baterie Patriot, menită să asigure protecția fla

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum 11 ore
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

Curtea Penală Internaţională ar fi investigat noi crime de război ruseşti

Mediafax acum 7 ore
Potrivit unor surse familiarizate cu cazul, adunate de Reuters, ancheta examinează atacurile asupra infrastructurii care au pus în pericol vieţi prin întreruperea alimentării cu energie electrică şi apă, tăierea conexiunilor cu echipele de intervenţ

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

15°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°