Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REPORTAJ CNN: Bona torturată în casa lui Gaddafi a scăpat de răni, nu şi de traume! FOTO

Publicat in Adevarul, duminică 27 noiembrie 2011 ·

Cu patru luni în urmă, Shweyga Mullah, bona din casa lui Gaddafi, era găsită de reporterii de la CNN mai mult moartă decât vie, încuiată într-un beci, cu răni adânci pe corp şi pe cap, lihnită de foame şi sete. Ea a fost maltratată de soţia lui Hanibal Gaddafi, unul dintre fiii fostului dictator Muammar Gaddafi deoarece a refuzat să bată fetiţa stăpânilor, nepoata colonelului libian, pentru că aceasta plângea.

Povestea ei de atunci a făcut înconjurul lumii, iar tânăra etiopiancă de 30 de ani, Shweyga Mullah, a devenit în scurt timp imaginea brutalităţilor, nenorocirilor care se întâmplau în timpul regimului dictatorului libian, Muammar Gadaffi.

Ea a povestit din nou iadul prin care a trecut timp de un an în casa în care a locuit, alături de fotomodelul Aline şi soţul ei Hannibal Gaddafi.

"Aline şi-a pierdut cumpătul când fiica ei a început să plângă iar eu am refuzat să o bat ca să înceteze. M-a luat în baie, m-a legat de mâini şi de picioare, mi-a pus un caluş în gura, apoi a început să-mi toarne apă clocotită în cap şi pe trup.

Durerea era infernală. Îmi amintesc că după ce a terminat tortura, m-a aruncat într-o cameră întunecată şi m-a închis acolo. Dacă nu venea unul din bodyguarzi şi mă ducea la spital, muream acolo.

Rănile se infectaseră atât de tare încât îmi ieşeau viermi din cap. Tot trupul meu era o rană. Medicii m-au consultat, m-au pansat şi mi-au oferit medicamente.

Aline a aflat şi m-a adus înapoi în casă. Nu m-a lăsat să dorm de trei zile, m-a ţinut în frig fără mâncare, fără apă. Şi-a ameninţat oamenii că dacă îmi dau să mănânc vor păţi ca mine. Mă uitam cum mănâncă animalele din curte şi eu nu aveam voie.

Chiar dacă am muncit timp de un an de zile în casa familiei Gaddafi, nu am primit niciun ban. Nora lui Muammar mi-a spus ca eu nu trebuie decât să muncesc", a declarat femeia.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 3 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 4 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 7 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 4 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Horoscop sâmbătă, 15 iunie. Zodia care are tendința de a arunca banii pe fereastră

Adevarul acum 5 ore
Pentru sâmbătă, 15 iunie, Lorina, astrologul Click!, a realizat predicții complete în cazul fiecărei zodii a horoscopului. O zodie este sfătuită să nu amestece viața amoroasă cu afacerile, în timp ce un nativ se simt expus din punct de vedere financ

Al doilea Sistem Patriot a fost operaționalizat în România. Ce înseamnă pentru securitatea țării

Ziare.com acum 10 ore
Al doilea Sistem Patriot al Rmâniei a fost operaționalizat vineri, 14 iunie, la poligonul Capu Midia. Poligonul de la Capu Midia, situat în zona Mării Negre, a fost gazda testelor pentru cea de-a doua baterie Patriot, menită să asigure protecția fla

Biroul Electoral Constineşti propune anularea alegerilor în localitate

News.ro acum 6 ore
Membrii Biroului Elecotral Costineşti au propus, în unanimitate, anilarea scrutinului din localitate, după ce nu s-a ajuns la o concluzie în privinţa candidatului pentru funcţia de primar care a câştigat, deşi voturile au fost numărate de mai multe

Vremea

București
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

17°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

18°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°
mar.

18°/31°