"Am luat geamantanul şi am început să-l umplu. Tremuram. Nu m-am oprit până n-a fost gata. L-am închis şi l-am dus pe hol, ca să-mi fie clar că plec. Când a venit mama, a fost şocată. I-au dat lacrimile. N-a zis nimic atunci, dar am înţeles din tăcerea ei că accepta să plec", ne povesteşte studenta Ana-Maria Lebădă. Mama, însă, se frământa: cum să-şi lase copilul să plece aşa, fără nici un ban, din Botoşani tocmai la New York? Iniţial, o ameninţase că nu-i dă voie să plece până nu face rost măcar de banii de chirie şi de mâncare pe primul semestru. Vroia s-o ştie în siguranţă acolo, la capătul pământului, unde pleca. N-avea ea de unde să ştie că fiica ei urma să facă performanţă la New York, învăţând pe brânci şi mâncând zilnic pâine cu gem.
"Sunt două feluri de a trăi: ca şi cum n-ar exista miracole şi ca şi cum totul e un miracol"
"În zilele care au urmat, ma trezeam noaptea scăldată în sudoare. Plecam la New York fără nici un ban, doar cu taxa pentru primul semestru. Atât. Mă imaginam dormind în biserici sau în adăposturi pentru săraci, sau ascunzându-mă în bibliotecă înainte de ora închiderii. Efectiv, plecam fără nici un ban să-mi urmez un vis". Acela de a face un master de Antropologie Socioculturală la Columbia University. De ce? Fiindcă aflase că acolo sunt cei mai buni profesori de antropologie din lume. Iar ea, la 24 de ani, descoperise ce vrea să facă în viaţă: să lucreze în echipele de arhitecţi care proiectează cartiere cu imigranţi.
Până atunci făcuse SNSPA-ul, fusese la studii în Belgia, cu bursă şi obţinuse şi câteva premii. Dar pentru toate astea nu-i trebuieseră prea mulţi bani. Columbia University devenise dintr-o dată marea ţintă a vieţii ei.
Ca s-o ajute, mama - medic de familie – şi tatăl - inginer electronist – făcuseră anterior un credit pentru taxa ei de primul semestru (23.000 de dolari). Mai mul
