Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta s-a întâlnit cu românii din Bruxelles

Publicat in Impact in Gorj, luni 28 noiembrie 2011 ·

Victor Ponta, Preşedintele Partidului Social Democrat, a participat vineri, 25 noiembrie 2011, la întâlnirea cu comunitatea românilor din Bruxelles-ul european. La evenimentul organizat de PSD Belgia au participat atât români care lucrează în instituţiile europene, cât şi români care îşi desfăşoară activitatea în sectorul privat al afacerilor europene din Bruxelles.

Acest gen de manifestări reprezintã o continuare a proiectului, început pe 16 iunie 2010, când preşedintele PSD s-a întâlnit cu persoane lucrând la Parlamentul European şi la Comisia Europeană. „Este deja o tradiţie să mă întâlnesc cu compatrioţii noştri, forte bine integraţi în capitala comunitară. Reuniunea se vrea un semnal puternic din partea PSD şi a mea personal a faptului că ne interesează foarte mult situaţia românilor din Bruxelles şi conturarea unei voci puternice pentru România în Uniunea Europeană”, sublinia în deschiderea întâlnirii, deputatul de Gorj. Prezent la dezbateri, Cristian RIZEA, preşedintele PSD Diaspora, menţiona: „Diaspora românească este cooptată şi integrată acum în mişcarea politică social-democrată. O viziune politică de stânga, pe termen lung, nu poate şi nu trebuie să facă abstracţie de românii care trăiesc în Diaspora”. La întâlnirea organizată de PSD Belgia au participat şi europarlamentarii Viorica Dancilă, Adriana Ţicău, Cătălin Ivan şi Ioan Enciu, deputata Aura Vasile, precum şi Cristian Rizea, preşedintele PSD Diaspora.

Victor Ponta, Preşedintele Partidului Social Democrat, a participat vineri, 25 noiembrie 2011, la întâlnirea cu comunitatea românilor din Bruxelles-ul european. La evenimentul organizat de PSD Belgia au participat atât români care lucrează în instituţiile europene, cât şi români care îşi desfăşoară activitatea în sectorul privat al afacerilor europene din Bruxelles.

Acest gen de manifestări reprezintã o continuare a proiectului, înc

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum 22 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

CNSAS, verdict pentru un candidat la alegerile europarlamentare. A fost declarat colaborator cu fosta Securitate

Adevarul acum o ora
Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a investigat cazul unui candidat la alegerile europarlamentare, care a fost identificat ca fiind colaborator al fostei Securități.

Motivul pentru care Joe Biden i-a cerut scuze lui Volodimir Zelenski. „Am avut probleme”. Miza întâlnirii celor doi președinți

Ziare.com acum o ora
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi-a cerut scuze vineri, 7 iunie, de la omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. Scuzele au fost pentru întârzierea de la începutul acestui an în adoptarea unui nou pachet de ajutor militar pentru Kiev, în valoare de 6

Comisia Europeană afirmă că Ucraina şi Moldova sunt pregătite să înceapă negocierile de aderare la UE

Mediafax acum 19 minute
Ucraina şi Republica Moldova îndeplinesc toate criteriile necesare pentru a începe în mod oficial negocierile de aderare la UE, a declarat vineri Comisia Europeană. Premierul Ucrainei, Denis Şmîhal, speră că discuţiile vor începe în cursul acestei l

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 2 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Andra Ciorici-Chelmus, cofondator UiPath, cumpără 20% din acţiunile Adinish Trading SRL, lanţ de magazine pentru puericultură, cu locaţii în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara

Mediafax acum o ora
Adinish este primul concept store de inspiraţie scandinavă din România dedicat întregii familii. Fondat în urmă cu şase ani, Adinish a devenit primul lanţ premium de magazine de tip one-stop-shop pentru puericultură, cu locaţii în Bucureşti, Cluj-Na

Incendiu la liceu: Sute de elevi din Tulcea s-au evacuat singuri. Flăcările au izbucnit la etajul al treilea

Ziare.com acum 3 ore
ISU Tulcea a anunțat că un incendiu a izbucnit, vineri, 7 iunie, la Liceul Economic din municipiul Tulcea, iar 400 de elevi s-au evacuat. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost anunţaţi prin

(P) George Tuţă: Sunt singurul care poate scăpa Sectorul 1 de coşmarul administraţiei Armand

News.ro acum 3 ore
Pentru fiecare om care e indignat de ultimii 4 ani de indiferenţă şi degradare. Pentru fiecare copil care merită şcoli sigure, parcuri sigure, străzi sigure. Pentru fiecare antreprenor care a aşteptat mult peste termene un răspuns oarecare de la adm

Procuror din Iași, trimis în judecată pentru viol: A amenințat și constrâns timp de doi ani o minoră să întrețină raporturi sexuale

HotNews acum 4 ore
Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru viol, fiind acuzat că a constrâns o minoră prin violență fizică, constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și

Horoscop 8 iunie 2024. ZODIA care are parte de provocări în cuplu

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de sâmbătă, 8 iunie 2024. Iată care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie în parte, dar și pentru ascendent. Ai planuri mari legate de familie și de casă, dar ai și multe de spus despre proiectele celor apropiați. Poate ar

Vremea

București
acum

31°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

28°
vin.

19°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

16°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

31°
vin.

16°/31°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°