Politicianul francez de centru Hervé Morin, fostul ministru al apărării şi preşedintele formaţiunii Noul Centru, şi-a oficializat astăzi, la Berville-sur-Mer (nord-vest), candidatura la preşedinţia franceză la alegerile din 2012, transmite AFP, potrivit Agerpres.
'Ne-am adunat aici, în inima Normandiei mele natale, pentru a vă face cunoscută decizia de a candida la preşedinţia Republicii', a declarat el în faţa susţinătorilor.
Fostul ministru al apărării este creditat în sondaje cu mai puţin de 1% din intenţiile de vot.
Hervé Morin este al doilea reprezentant al centriştilor care şi-a depus candidatura, după François Bayrou, preşedintele formaţiunii MoDem, care a anunţat joi că va candida. Bayrou a fost candidatul surpriză de la alegerile din 2007 când a reuşit să adune 18% din voturile exprimate şi plasându-se pe locul trei, după câştigătorul Nicolas Sarkozy şi candidatul socialist Ségolene Royale.