Pe 27 noiembrie 1895, Alfred Nobel crea faimoasele premii care îi poartă numele şi care se decernează anual în Suedia. Savantul (născut în anul 1833; printre cele mai remarcabile invenţii ale sale se numără dinamita) a decis ca, dupa moartea sa, fabuloasa avere pe care a reuşit să o strângă să fie folosită anual pentru premierea oamenilor care aduc contribuţii remarcabile în câteva domenii: Fizică, Chimie, Economie (de care se ocupă Academia Regală de Ştiinţă din Suedia); Medicină (premiu acordat de Institutul Carolina din Stockholm) şi Literatură (de care se ocupă Academia suedeză).
La moartea sa, suedezul Alfred Nobel lăsa o moştenire de 32 milioane de coroane, dar savantul n-a avut copii. Acest patrimoniu a fost plasat în acţiuni “tată de familie".
Testamentul său, redactat în 1895, nu prevede nicio dispoziţie testamentară faţă de moştenitorii direcţi. Reluăm sub altă... formă: Nobel cere să fie creată o instituţie care să recompenseze în fiecare an persoane care au adus importante servicii umanităţii, generând o ameliorare sau un progres real în domeniul ştiintelor şi culturii în cinci discipline: pace sau diplomaţie, literatură, chimie, medicină şi fizică.
Testamentul precizează că naţionalitatea celor nominalizaţi nu trebuie să aibă nicio influenţă asupra acordării premiului. Fundaţia Nobel s-a constituit pe 29 iunie 1900 și controlează dacă se respectă regulile în desemnarea laureaţilor şi verifică derularea alegerii lor. Are şi un comitet propriu pentru fiecare din cele cinci discipline, care, numai după ce personalităţi eminente au făcut propuneri, stabileşte listele cu nominalizaţi, care sunt trimise instanţelor care atribuie premiile.
Recompensă pentru prietenă
La vârsta de 30 de ani, Nobel îşi brevetase prima invenţie. La 40, devenise milionar şi deţinător al unui imperiu industrial mondial. Îşi controla de unul singur afacerile,