Istoria recentă i-a marcat pe români până și în pat. Sexualitatea noastră e bolnăvicioasă și fetișistă. Trăim o agonie a sexelor. Sursa: SHUTTERSTOCK

„Cred că nu am părut chiar atât de surprins, când mi-a spus că încă își mai ține în dulap cearșaful din noaptea nunții. Am întrebat-o dacă din mândrie? Mi-a răspuns că nu, că de rusine!”, povestește psihiatrul Gabriel Diaconu, psihoterapeut la clinica Mindcare, din București, despre ce i-a spus o pacientă. Un caz exponențial a ceea ce reprezintă mentalitatea sexuală a românilor. Probabil că de aici începe, de la rușine! Puritatea sexului la romani nu e spontană, viscerală sau, să zicem, ruptă din Grădina Raiului, ci are ceva apocaliptic, violent, plin de cruzime, un fel de „învierea morților și viața ce va să fie”, adaugă specialistul.

Mai pe înțeles, medicul vrea să spună că nu numai femeia este, de cele mai multe ori – voalat – violentată în relația barbat-femeie dar, obligatoriu, că pe undeva îi şi place. Sau cel puțin asta menționeaza istoria. „Corect”, spune psihiatrul, „vulgul abundă de povești virile de posedare, dominare, pângărire și deflorare a femeii, un fel de fuziune la imaginea complexantă, oedipiană a mamei”.

Importanța castității înaintea altor cutume

„Nu e înjurătura de mamă printre cele mai solicitate din limba română, una care este atât de greu regăsibilă la alții? E un complex Madonna, în care Maria devine fecioară – metaforic vorbind – abia în prezența pruncului, că e mamă, nu o Magdalena avant-la lettre!”, devoalează Gabriel Diaconu până unde merge imaginația românului.

Familia tradiționalistă românească punea virginitatea la nuntă înaintea oricărei alte cutume. Fie ca avea zestre sau nu, fie că femeia era vândută ca o vită sau nu, important era sa fie „pură”, castă, neatinsă de vreun bărbat.

Spiritul bolnăvicios și fetișist românesc

Diverse comunități obscure r