Foto: Dan Marinescu / Intact Images Ce-o mai face Omar Haissam, mititelul? – revine periodic întrebarea în spaţiul public. Acum vreo două săptămâni am auzit din nou de el, când l-a pomenit Băsescu, în sensul că nu-l primim fiindcă nu semnăm tratatul cu Siria. Iar în halul în care e Siria acum, zic alţii, mai bine să mai aşteptăm un pic, să vedem cine rămâne în picioare, ca să nu semnăm degeaba, cu o mână moartă. Auzim că i-a trecut cancerul ca o gripă, probabil de la supa de linte servită în puşcăria din Damasc, unde, cică, s-ar odihni acum.
Plictisită de zgomotul de fundal, de-acum estompat, al scenariilor legate de răpirea celor trei ziarişti şi de modul în care ei au fost salvaţi, opinia publică ignoră derularea unui proces important. Procesul fugii lui Omar din ţară, eveniment petrecut în iunie 2006, urmat de înlocuirea procurorului general şi a şefilor principalelor servicii de informaţii. Mulţi au uitat, cu siguranţă, că în urma complotului prin care Omar a fost urcat la bordul vasului Iman T, părăsind România în pofida supravegherii stricte al cărui obiect era, au fost puşi sub acuzare fraţii săi Mahmoud şi Mukhles, precum şi armatorul Mustafa Tartoussi. DIICOT le-a făcut dosar şi a cerut arestarea lor, Curtea de Apel Bucureşti nu a fost de acord. Din martie 2007 până în prezent au succedat, pe parcursul a cinci ani, 22 de înfăţişări în singurul proces din România ce are ca obiect infracţiuni la legea pentru combaterea terorismului.
În 2009, după vreo 14 termene în care s-a bătut apa-n piuă, la solicitarea inculpaţilor, Curtea Supremă a strămutat procesul cât mai departe de locul comiterii infracţiunii. Au privit înalţii juzi pe hartă şi, înţelegând că Hayssam a fugit prin Constanţa, au trimis cauza în exil, în capătul celălalt al ţării, la Curtea de Apel Oradea. De doi ani, scoasă de sub reflectorul publicului, fuga sirianului este judecată… d
