Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu sesizează CC privind modificarea legii de funcţionare a Academiei "Gheorghe Ionescu-Şiseşti"

Publicat in Romania Libera, luni 28 noiembrie 2011 · ·

Preşedintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituţională, luni, în legătură cu actul normativ de modificare a Legii privind organizarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", invocând modul în care legea a fost trimisă la promulgare după o primă respingere, potrivit Mediafax.

Preşedintele a remis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate privind Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2008 privind modificarea art. III alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice /Gheorghe Ionescu-Şişeşti/".

Potrivit documentului remis de Preşedinţie, Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, în 3 martie 2009, iar în 31 martie 2009, preşedintele a solicitat Parlamentului reexaminarea acestei legi.

"Legea dedusă controlului de constituţionalitate a fost reexaminată de către Senat, ca primă Cameră sesizată, în şedinţa din 26 aprilie 2011. În urma votului exprimat, legea menţionată a fost adoptată şi, în consecinţă, a fost transmisă Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. În data de 15 noiembrie 2011 Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2008 privind modificarea art. III alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" a fost reexaminată de Camera Deputaţilor. Analizând obiecţiunile formulate de Preşedintele Români

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum o ora
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum o ora
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Modificarea Legii cetăţeniei: După 10 ani de căsătorie în străinătate, soţul/soţia poate deveni cetăţean român

Adevarul acum 46 minute
Senatul a adoptat şi amendat, marţi, în plen un proiect de completare a Legii cetăţeniei, iniţiat de Guvern, care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi convieţuieşte în afara graniţe

Justin Timberlake a fost arestat în New York. Artistul s-a urcat băut la volan

Adevarul acum o ora
Cântărețul american Justin Timberlake a fost arestat în Long Island, New York, după ce s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice, relatează Daily Mail.

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 2 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 4 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Cântărețul Florin Decuseară a căzut, luni seara, de la înălțime la CNE Cernavodă, județul Constanța. Medicii sunt rezervați (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Bărbatul care a căzut luni seara, 17 iunie, de la înălțime în localitatea Cernavodă, la centrala nucleară, județul Constanța, este artistul Florin Decuseară, potrivit unor surse. Acesta este angajat în calitate de tehnician la CNE Cernavodă. Reamint

UPDATE - Actriţa franceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 3 ore
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Fostul viceprimar din orașul Hârlău, prins în flagrant când lua mită 30.000 de euro. El a cerut de trei ori mai mult

Adevarul acum 3 ore
Fostul viceprimar al orașului Hârlău, Florin Țăpușă, a fost prins în flagrant în timp ce ar fi primit 30 de mii de euro ca să intervină la primarul din comuna Sobinți pentru o concesiune.

István Kovács a aflat care e primul meci pe care îl va arbitra la Euro 2024

Mediafax acum 25 minute
Arbitrul român István Kovács a primit împreună cu asistenţii din brigada sa prima delegare la actuala ediţie a Campionatului European din Germania. În cea de-a doua rundă a fazei grupelor, el va conduce partida dintre Slovenia şi Serbia, contând pen

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°