"Naţionala" de handbal a României a aterizat pe aeroportul Guarulhos din Sao Paulo sîmbătă seară, la ora 18:00, patru ore mai tîrziu la Bucureşti. Delegaţia "tricoloră", ce numără 27 de persoane, dintre care 18 jucătoare, a fost preluată imediat de un autocar, iar două ore mai tîrziu fetele erau deja la somn."Le-a ajutat doamna doctor cu cîte un somnifer, să doarmă bine. Nici masă nu le-a mai trebuit după zborul lung de la Paris", a spus antrenorul Radu Voina.
Handbalistele nu stau încă la hotelul oficial la care se vor caza toate echipele din grupa C, Bourbon Convention Ibirapuera, situat într-unul dintre cartierele selecte din Sao Paulo, acolo unde o cameră costă 160 de euro pe noapte.
Pentru că a sosit mai devreme decît timingul oficial, "naţionala" României a trebuit să-şi plătească două nopţi de cazare. Conducătorii federaţiei au preferat să le ducă pe "tricolore" pentru cele două zile într-un alt cartier din Sao Paulo, la Sao Bernardo do Campo, pentru a fi mai aproape de sala de antrenament. La Sao Bernardo do Campo se joacă, de altfel, meciurile din grupa D, cu care România se va împerechea. Româncele stau la Liau Hotels Park Suites, o locaţie de patru stele, unde o cameră dublă costă ceva mai mult de 80 de euro. Tot aici s-au cazat însă şi Brazilia, Tunisia, Coasta de Fildeş, abia de pe 29 noiembrie formaţiile fiind mutate în hotelurile oficiale.
"Oraşul e o imensitate. În jurul hotelului nostru sînt numai zgîrie-nori, clădiri de 30-40 de etaje cred. Nu le-am numărat că mi se rupe gîtul uitîndu-mă în sus", a glumit Radu Voina.
La Sao Paulo e vară, dar temperatura nu depăşeşte în aceste zile 25 de grade Celsius. În schimb, umiditatea e foarte mare, luna decembrie fiind a treia ca nivel de precipitaţii, după februarie şi ianuarie.
Amical cu Coasta de Fildeş
Ieri, "tricolorele" au avut prog