Ce e drept, e drept... ce mai, cu încălzirea asta globală nu-i de glumit! Iaca, ne-a apucat luna lui decembrie şi n-am văzut fulg de zăpadă, decît local, cum spun în limba lor de lemn, meteorologii. Există însă o soluţie! Avem zăpadă artificială! Şi nu oricum, ci pe bani grei, vreo treizeci de milioane pentru vreo 8 km în plus de pîrtie de schi, în buricul tîrgului nostru montan, adică în Poiana Braşov. Tunuri de zăpadă artificială pentru care nişte pompe cară apa dintr-un lac şi, dacă se nimereşte ca temperatura ambientală să fie sub minus două grade, produc munţi de zăpadă răspîndită uniform şi confortabil peste pămîntul pîrtiilor de schi. Mă rog, plus vreo cîteva elemente de legătură şi modernizări, pe ici pe colo. Eu unul sunt adept înrăit al sportului şi, desigur, al turismului, aşa ca aş vrea ca toată România să poată trăi numai din activităţile acestea. Există ţări care o fac la modul excelent şi ca să mă limitez doar la arealul european, vîrfurile sunt Elveţia, Austria şi Slovenia, pe urmele cărora calcă apăsat Croaţia. La cîţi munţi, la cîte lacuri, bălţi, ape curgătoare, ape termale, dealuri, pis-curi, grote, peisaje şi tot soiul de alte lucrări ale lui Dumnezeu, de care nu te mai saturi minunîndu-te, avem, am putea face şi noi la fel. Partea proastă, cu ţărişoara noastră dragă, este că avem atîta natură şi frumuseţe, încît nu ştim şi în mod vădit nici nu suntem în stare să facem ceva cu ea, repede, bine şi cu folos. Drept pentru care facem de toate prost, încet şi cu mult mai puţin folos decît cheltuială, zbatere şi năduf. Să nu creadă cineva că sunt împotriva amenajărilor din Poiană, ori că aş fi potrivnic dezvoltării turismului şi sporturilor de iarnă în România. Dimpotrivă, îmi plînge sufletul cînd văd că toate bogăţiile şi frumuseţile astea nu sunt cultivate şi, prin urmare, nu produc nici performanţe sportive, nici cine ştie ce bunăstare nu aduc econo