Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul preot Corogeanu, condamnat la închisoare pentru moartea unei măicuţe, eliberat condiţionat

Publicat in Romania Libera, marți 29 noiembrie 2011 ·

Fostul preot Daniel Petru Corogeanu, condamnat la şapte ani de închisoare pentru moartea unei măicuţe pe care a ţinut-o legată pe o cruce improvizată timp de trei zile, va fi eliberat condiţionat, miercuri, din Penitenciarul Vaslui, după ispăşirea a două treimi din pedeapsă, relatează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Vaslui, fostul preot Petru Corogeanu a ispăşit două treimi din pedeapsă, el urmând să fie eliberat condiţionat miercuri, în urma unei sentinţe date de Judecătoria Vaslui.

"Noi am făcut propunerea de eliberare condiţionată a deţinutului Petru Corogeanu în urma evaluării făcute de către Comisia de eliberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui. În cererea înaintată către Judecătorie am prezentat o evaluare a deţinutului Petru Corogeanu care a participat în mod activ la acţiunile din interiorul penitenciarului, ţinându-se cont inclusiv de rapoartele de pedepsire care au existat pe perioada cât persoanza privată de libertate s-a aflat în penitenciar. Instanţa a analizat această propunere şi a dispus punerea în libertate condiţionată a lui Petru Corogeanu", a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui, Petru Toma.

Penitenciarul Vaslui nu a primit încă hotărârea definitivă şi irevocabilă a Judecătoriei Vaslui, aceasta putând fi atacată până miercuri inclusiv de către procurorul de caz.

Fostuil preot Petru Corogeanu a fost încarcerat la Penitenciarul Valsui în 30 ianuarie 2008, după ce a fost condamnat la şapte ani de închisoare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru lipsire ilegală de libertate urmată de moartea victimei. Sentinţa a fost dată după mai mult de doi ani şi jumătate de procese în care Petru Corogeanu a fost judecat de mai multe instanţe din ţară.

În iunie 2005, fostul preot, împreună cu patru măicuţe au supus o altă măicuţă de 23 de ani unui ritual de exorcizare,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 6 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 5 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 7 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 10 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Marea Britanie: Conservatorii lui Rishi Sunak promit să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, dacă vor câștiga alegerile

HotNews acum 10 ore
Partidul Conservator britanic, aflat la putere, a anunțat că va reintroduce serviciul militar național obligatoriu dacă va câștiga alegerile generale din 4 iulie, informează duminică AFP. Soldații britanici se deplasează de la Victoria Barracks până

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 7 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

De azi se fac înscrierile la creşă şi grădiniţă

Buna ziua Brasov acum 2 ore
De astăzi, 27 mai, până în 14 iunie se derulează prima etapă de înscriere la creşă sau grădiniţă. La creşă pot fi înscrişi copiii care au între trei luni şi trei ani, iar la grădiniţă cei care au vârste cuprinse între trei şi şase ani. Părinţii pot

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 5 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te se declară pregătit să coopereze cu China în vederea unei ”reconcilieri”

News.ro acum 9 ore
Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te a întins din nou o mână Chinei, duminică, cu care vrea să redeschidă un dialog, şi a anunţat că vrea să acţioneze în vederea unei ”înţelegeri reciproce” şi unei ”reconcilieri” cu Beijingul, la două zile după înc

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

16°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°