Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile străine - cui şi la ce mai folosesc?

Publicat in Romania Libera, miercuri 30 noiembrie 2011 ·

Ceea ce au ascuns cei patru-cinci ani de creştere economică nesănătoasă, în care s-au dovedit copios implicate, au dezvăluit cei nici trei ani de ravagii făcute de criză, pe care prin comportamentul lor le-au agravat: băncile străine sunt un apăsător balast, de care trebuie scăpat! Cu cât mai repede, cu atât mai bine! Dacă România nu va scăpa de acest balast, nici ca speranţă nu poate avea în vedere propria ei dezvoltare!

Băncile străine au venit aici să facă profit - ceea ce era în regula jocului! -, dar au ales forma cea mai invazivă pentru economia din România de a face acest lucru. Au adus bani din afară să împrumute nu firmele pentru investiţii şi creare de locuri de muncă, ci direct populaţia pentru consum. Acesta a luat-o razna şi, întrucât chiar de ar fi ajutat-o cineva producţia nu putea ţine pasul, totul s-a dus în import pe datorie. Şi, în numai câţiva ani, ţara a devenit o anexă bananieră a capitalului vestic, cu dezechilibre interne irecuperabile şi vulnerabilităţi externe extreme. Când au văzut ce a ieşit, băncile străine au oprit aducerea de bani din afară şi, ca să obţină profituri în continuare, au pus statul român să înlocuiască finanţarea dispărută cu bani împrumutaţi pe cheltuiala sa de la FMI. Ele s-au „scos", în timp ce statul român înaintează vertiginos spre faliment, sub povara îndatorării pe cât de fabuloase, pe atât de fără sens. Băncile străine prosperă împrumutând statul pentru ca acesta să-şi plătească datoriile contractate spre a le înlocui finanţarea pe care chiar ele au sistat-o! Un dezastru pentru statul român şi pentru economia din România.

Se dezvăluie acum nu numai bilanţul tragic pentru economie al expansiunii de tipul menţionat a băncilor străine în România - concretizat în transformarea ţării într-o anexă bananieră a Vestului european şi în îndatorarea fără rost şi fără întoarcere a statului român -, dar ş

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 53 minute
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Timişoara: Bătaie între vecini, din cauza unei pungi cu gunoi aruncată la o altă scară a unui bloc de locuinţe

News.ro acum 42 minute
Doi bărbaţi s-au luat la bătaie, vineri, pe o stradă din Timişoara, după ce unul dintre ei a aruncat punga cu gunoi la o altă scară a blocului de locuinţe. Jandarmii au intervenit pentru aplanarea conflictului. Unul dintre bărbaţi a fost dus la spit

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 6 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l

FC Botoşani a câştigat barajul cu CS Mioveni şi se menţine în Superligă

News.ro acum 42 minute
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în barajul pentru promovarea/menţinerea în Superligă. Moldovenii vor juca şi la anul în prima ligă. După o primă repriză modestă, antrenorul oaspeţilor, Bogdan Andone,

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum o ora
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 5 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 4 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Vremea

București
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°