Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu, palma şi pixelul albastru. Vezi motivarea instanţei

Publicat in Ziua Veche, miercuri 30 noiembrie 2011 ·

Traian Băsescu a săvârşit un act de violenţă fizică asupra minorului aflat în public la mitingul electoral din 2004, se arată în motivarea deciziei Judecătoriei Sectorului 1, instanţa susţinând că declaraţia şefului statului făcută la o emisiune are valoarea unei mărturisiri extrajudiciare verbale.

Traian Băsescu a câştigat, în 19 octombrie, la Judecătoria Sectorului 1 procesul în care l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi a cerut despăgubiri de un leu pentru “minciună şi trucarea unor filmări“, după publicarea unui film în care preşedintele părea a lovi un copil la un miting electoral din 2004.

Judecătoria Sectorului 1 a admis acţiunea aşa cum a fost formulată de şeful statului şi l-a obligat pe Dinu Patriciu la plata a 0,5 lei daune morale, precum şi la publicarea deciziei în două publicaţii cu tiraj naţional, în două numere consecutive.

Instanţa arată, în motivarea deciziei, că, “sub aspectul forţei probante“, declaraţia preşedintelui Traian Băsescu are valoarea unei “mărturisiri extrajudiciare verbale”, care, în conformitate cu dispoziţiile articolelor 1204 şi 1205 Cod Civil, poate fi folosită ca probă împotriva celui care o face, “în pricinile în care este permisă administrarea probei cu martori”.

“În temeiul probelor arătate mai sus şi ţinând cont că prin verbul «a împinge» se înţelege şi «a îmbrânci» (conform DEX, ediţia 1998), instanţa reţine că reclamantul (Traian Băsescu – n.r.) a săvârşit un act de violenţă fizică asupra minorului aflat în public, la mitingul electoral din 2004“, notează judecătorul în motivarea deciziei, dată publicităţii miercuri. Instanţa mai arată că “nu este învestită cu o acţiune având ca obiect tragerea la răspundere a reclamantului pentru această faptă săvârşită în septembrie 2004“.

Judecătoria Sectorului 1 a avut în vedere şi declaraţia dată de Teodor Meleşcanu, fostul ministru al Apărării în Guvern

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 2 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 5 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 3 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum 2 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 9 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 5 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 3 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 9 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 8 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

16°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°