La un eveniment muzical important de peste Prut, "Şlagărul Anului", una dintre organizatoare a fost foarte indignată de faptul că Dan Bălan se prezintă la spectacole drept un cântăreţ din România, scrie ziarul "ring". "Pe noi ne doare că, în ultimul timp, el se prezintă drept interpret din România, dar nu din Moldova. El nu va fi niciodată pe lista premiilor la 'Şlagărul anului', pentru că este un artist internaţional şi nu mai poate fi pus la acelaşi nivel cu interpreţii locali", a spus Nona Marian în emisiunea "La altitudine" de la postul de televiziune moldovean AltTV.
Fostul component al trupei O-Zone a precizat că nu şi-a negat niciodată originea. "Niciodată nu m-am prezentat ca fiind un artist din România, cu toate că iubesc mult această ţară şi o simt ca parte din mine, dar m-am născut în Republica Moldova. Să-mi arate un interviu unde am spus că sunt artist din România. Peste tot, începând cu paginile mele oficiale pe care le am pe internet, sunt prezentat ca artist din Republica Moldova care locuieşte în New York", a declarat Dan Balan. Ce mai fac băieţii de la O-Zone? Ascultă aici cele mai bune hituri ale lor VIDEO Dan Bălan s-a îndrăgostit de o româncă! A pus ochii de modelul Ioana Raicu!
La un eveniment muzical important de peste Prut, "Şlagărul Anului", una dintre organizatoare a fost foarte indignată de faptul că Dan Bălan se prezintă la spectacole drept un cântăreţ din România, scrie ziarul "ring". "Pe noi ne doare că, în ultimul timp, el se prezintă drept interpret din România, dar nu din Moldova. El nu va fi niciodată pe lista premiilor la 'Şlagărul anului', pentru că este un artist internaţional şi nu mai poate fi pus la acelaşi nivel cu interpreţii locali", a spus Nona Marian în emisiunea "La altitudine" de la postul de televiziune moldovean AltTV.
Fostul component al trupei O-Zone a precizat că nu şi-a negat niciodată origine