- Cultural - nr. 901 / 30 Noiembrie, 2011 Vom trece, desi cu simtamantul unui parcurs fugar, peste piscuri si profunzimi ale operei eminesciene, care se cer a fi mai intens analizate. In aceasta ordine de idei, s-ar cuveni sa insistam asupra "Rugaciunii unui dac”, scrisa in 1879, atat de viu si contradictoriu discutata, si in versurile careia aflam marturisirea unei profunde credinte crestine. Am putea incepe chiar cu titlul: Rugaciunea unui dac, trimitandu-ne la anii de inceput ai zamislirii credintei crestine la noi, la faptul ca poporul nostru s-a nascut crestin, aici apostolind Sfantul Andrei, "cel intai chemat”. Primele versuri: "Pe cand nu era moarte, nimic nemuritor, / Nici samburul luminii de viata datator, / Nu era azi, nici maine, nici ieri, nici totdeauna, / Caci unul era toate si totul era una! / Pe cand pamantul, cerul, vazduhul, lumea toata / Era din randul celor ce n-au fost niciodata, / Pe-atunci erai Tu singur...”. Numai inceputul si numai luat de sine statator poate trimite cu gandul la filosofia indiana din Rig-Veda cu existenta unui singur Principiu fundamental, numit Unul - care insa nu poate oferi omului posibilitatea unui dialog. Dialogul nu se poarta intre principii; el este posibil numai intre persoane. De aceea, o persoana divina, Fiul Parintelui Ceresc, trebuia sa se-ntrupeze, sa ia chip si fata omeneasca personala, sa-I vedem "Slava Lui, slava ca a Unuia nascut din Tatal, plin de har si de adevar”(Ioan 1, 14). Or, in acest poem- rugaciune, poetul se adreseaza lui Dumnezeu direct: "Pe cand erai Tu singur...”. Este, in consecinta, marturisirea unui crez care invoca pe un Tu personal, pe care Il numeste, inca si mai direct in versurile urmatoare, Parinte: "Altfel numai, Parinte, eu pot sa-ti multumesc!/ Ca tu mi-ai dat in lume norocul sa traiesc!” . Un crez crestin, asa cum il intalnim in Simbolul credintei "Cred intr-Unul Dumnezeu, Tatal A