Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat astăzi că va revizui 'probabil' în jos, în ianuarie, previziunile sale de creştere mondială pentru 2012, ca urmare a 'încetinirii activităţii economice' în Europa şi în alte părţi, a declarat, la Washington, purtătorul de cuvânt, citat de AFP, potrivit Agerpres.
Refuzând să dea alte detali, Gerry Rice a subliniat că 'relansarea mondială este dezechilibrată şi neregulată'.
FMI publică tradiţional în ianuarie o revizuire a previziunilor sale semestriale, care cuprinde o ajustare a cifrelor pentru marile economii ale lumii.
În ultimele sale previziuni, FMI miza pe o creştere de 4,0% pentru 2012, aceeaşi ca în 2011, reprezentând o creştere de 1,8% pentru SUA şi de 1,1% pentru zona euro, din care 1,4% în Franţa, 1,3% în Germania şi 0,3% în Italia.