Li se pot reproşa multe studenţilor care au ocupat amfiteatrul Pârvan al Facultǎţii de Istorie. Cǎ n-ar prea şti ce vor, cǎ nu ar avea un plan bine definit, cǎ ar fi (deja) dezbinaţi, cǎ mişcarea lor ar fi o copie, cǎ ar fi naivi (adicǎ nu cinici)... Eu zic cǎ pete gǎsindu‑se şi în Soare, e mai profitabil sǎ încercǎm sǎ vedem lucrurile bune.

Sistemul nostru politic se aflǎ într-o evidentǎ situaţie de impas, dupǎ ce s-a dovedit cǎ nu este capabil sǎ se reformeze din interior. Corupţia invadeazǎ partidele imediat ce ajung la putere, pǎtrunderea personajelor din „noua gardǎ" spre vârfuri e guvernatǎ de selecţia negativǎ sau frânatǎ prin metode eficiente, proiectele cu adevǎrat reformatoare sunt absente atât în zona Puterii, cât şi în cea a Opoziţiei. Sistemul politic pare sǎ fi reuşit sǎ anihileze toate mecanismele de control ale cetǎţeanului şi, ce e mai grav, acesta nu mai pare dispus sǎ lupte pentru a reintra în posesia statului.

Ei bine, principalul mesaj pe care-l transmit tinerii care ocupǎ astǎzi tot felul de locuri este cǎ nu mai sunt dispuşi sǎ se resemneze cu statutul de guvernat pasiv. Universitatea nu e doar un loc în care se produc specialişti, ci şi unul în care s-au nǎscut ideile şi acţiunile care au schimbat lumea, în 1848, în 1968 şi nu numai. Condiţia studentului a fost întotdeauna cea a unui cetǎţean angajat, tocmai pentru cǎ lui îi pasǎ de viitor mai mult decât de prezent. A înţeles asta Ceauşescu în decembrie 1989, când, dupǎ ce în plopii din Regie apǎruserǎ nişte pere, trimitea studenţii în vacanţǎ cu o sǎptǎmânǎ mai devreme decât de obicei; sper sǎ fi înţeles ceva şi actualul rector, dupǎ ce a încercat joia trecutǎ sǎ împiedice manifestarea fǎcând apel la bodyguarzi.

Dacǎ ne gândim cǎ s-a pornit de la o conferinţǎ privind rolul studentului în societate, iar dupǎ cele 100 de ore de dezbateri s-a ajuns la un manifest în treisprez