Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a oferit, astăzi, 30 noiembrie 2011, în numele preşedintelui României, Traian Băsescu, Ordinul „Meritul Cultural" în grad de Comandor agenţiei guvernamentale Peace Corps (PC), ca semn al recunoaşterii şi aprecierii activităţii de succes desfăşurate de voluntarii americani, preţ de 20 de ani, în România. Ceremonia a avut loc la sediul MAE, în prezenţa ambasadorului SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a directorului de ţară al Peace Corps, Sheila Crowley, a personalului organizaţiei şi a reprezentanţilor corpului de voluntari care activează pe teritoriul ţării noastre. Şeful diplomaţiei române a adresat mulţumiri directorului de ţară pentru activitatea asiduă depusă în beneficiul comunităţilor defavorizate din ţara noastră, subliniind, totodată, contribuţia directă pe care o are agenţia la dezvoltarea contactelor inter-umane şi la întărirea relaţiilor de prietenie ale României cu SUA, inclusiv prin facilitarea unei apropieri mai strânse la nivel cultural. Ministrul Baconschi a felicitat grupul de voluntari pentru sprijinul şi dedicaţia pe care aceştia le manifestă în cadrul programelor derulate în România, evidenţiind proiectele realizate cu precădere în zonele rurale ale ţării noastre. „În ultimii 20 de ani, munca dedicată a peste 1.000 de voluntari Peace Corps a îmbunătăţit în mod semnificativ şi concret viaţa a numeroase comunităţi defavorizate din România. Astfel, echipa Peace Corps nu numai că a contribuit la obiectivul de a promova pacea mondială şi prietenia, dar, cel mai important, a ajutat oamenii cu greutăţi, transmiţând, totodată, şi o lecţie despre generozitate", a declarat ministrul Teodor Baconschi. „Din 1991, când primii voluntari Peace Corps au ajuns în România, ţara noastră a parcurs un drum îndelungat pentru a deveni ceea ce este astăzi: un stat cu un solid fundament democratic, ataşat ireversibil şi cu f