După 535 de zile de criză politică, cele şase partide belgiene angajate în negocieri au încheiat aseară un acord de principiu care deschide calea formării unui guvern condus de socialistul Elio Di Rupo, informează surse apropiate discuţiilor, citate de AFP. Sursa: Reuters
„Există un acord global, cu alte cuvinte asupra reformei statului, dosarului socio-economic şi a programului de guvernare”, a precizat sursa amintită. Elio Di Rupo a părăsit negocierile surâzător, fără a face comentarii, au constatat mass-media belgiene aflate la faţa locului.
Chiar dacă „există un acord în toate privinţele, nu va fi comunicat în această seară, deoarece va fi recitit din nou mâine”, a subliniat sursa. Potrivit presei belgiene, documentul este destul de voluminos, având peste 180 de pagini.
„Acordurile vor fi prezentate în congresele partidelor, programate în week-endul care urmează, pentru a fi aprobate oficial”, a precizat sursa citată. „Spre sfârşitul week-endului vor fi repartizate portofoliile, cu prezentarea guvernului luni sau marţi”, a subliniat sursa.
Noul guvern belgian va trebui să obţină învestitura din partea Camerei Deputaţilor în cursul săptămânii viitoare. Belgia este fără guvern în exerciţiu din aprilie 2010, subliniază AFP, preluată de Agerpres.
Principalul obstacol din calea negocierilor a fost îndepărtat sâmbătă, odată cu încheierea unui acord asupra bugetului federal pentru următorii trei ani, menit să asigure atingerea echilibrului bugetar în 2015.
Anterior, negocierile au fost pe punctul de a eşua din cauza divergenţelor pe teme economice existente între cele şase partide (trei flamande, trei valone), de dreapta, centru şi de stânga, chemate să alcătuiască viitoarea coaliţie.
În vârstă de 60 de ani, Elio Di Rupo ar urma să devină primul şef francofon al guvernului federal din ultim