Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Optimedia Oradea vede o creştere cu 25% a vânzărilor

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 2 decembrie 2011 ·

Producătorul de ferestre şi uşi din PVC şi aluminiu cu geam termoizolator Optimedia din Oradea mizează până la sfârşitul anului pe o creştere cu 25% a afacerilor în comparaţie cu 2010. Compania a realizat anul trecut o cifră de afaceri de circa 26,2 mil. lei (6,2 mil. euro), având un număr mediu de 178 de angajaţi, conform site-ului Ministerului Finanţelor Publice.

Totodată, conducerea companiei spune că până la finalul anului ponderea producţiei la export va creşte la 30%. În 2010 ponderea vânzărilor pe piaţa externă ajungea la 18% din totalul cifrei de afaceri realizată de companie.

"Afacerile companiei noastre au fost susţinute în principal de evoluţia pozitivă a pieţei externe. Intenţionăm ca anul viitor să creştem la 40% ponderea producţiei la export, dar şi să ne consolidăm activitatea pe piaţa locală. Rămâne importantă pentru noi certitudinea încasării banilor la termen pentru produsele livrate", a declarat pentru ZF Transilvania Marius Ioan Pantiş, director general şi acţionar în cadrul companiei Optimedia. Compania din Oradea, care are 210 angajaţi, este deţinută de Marius Ioan Pantiş şi soţia acestuia, Otilia Simona Pantiş.

Producătorul de ferestre şi uşi din PVC şi aluminiu cu geam termoizolator Optimedia din Oradea mizează până la sfârşitul anului pe o creştere cu 25% a afacerilor în comparaţie cu 2010. Compania a realizat anul trecut o cifră de afaceri de circa 26,2 mil. lei (6,2 mil. euro), având un număr mediu de 178 de angajaţi, conform site-ului Ministerului Finanţelor Publice.

Totodată, conducerea companiei spune că până la finalul anului ponderea producţiei la export va creşte la 30%. În 2010 ponderea vânzărilor pe piaţa externă ajungea la 18% din totalul cifrei de afaceri realizată de companie.

"Afacerile companiei noastre au fost susţinute în principal de evoluţia pozitivă a pieţei exter

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 5 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 10 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 11 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 6 ore
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt, una dintre cele mai vechi sărbători creştine. Tradiţii şi obiceiuri

News.ro acum 35 minute
Ortodocşii sărbătoresc, duminică şi luni, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliile, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt.

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 11 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 11 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 9 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 12 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 10 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/36°
lun.

19°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
Iasi
acum

20°
dum.

19°/31°
lun.

19°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/25°
lun.

20°/27°
mar.

22°/25°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

20°/30°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
dum.

20°/34°
lun.

18°/31°
mar.

17°/33°
mie.

19°/34°