Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, vineri, actele normative prin care a fost eşalonată până în 2016 plata drepturilor băneşti câştigate în instanţă, potrivit Mediafax.
Preşedinţia informează că şeful statului a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.18/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
De asemenea, preşedintele a semnat un decret pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.45/2010 pentru modificarea art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Tot vineri, preşedintele Băsescu a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Curtea Constituţională (CC) a respins, luni, contestaţia privind legea referitoare la amânarea, până în 2016, a plăţii drepturilor salariale câştigate de bugetari în instanţă, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.
Deputaţii au adoptat, în 12 octombrie, actul normativ care prelungeşte până în 2016 acordarea drepturilor salariale pentru bugetarii care au obţinut în instanţă hotărâri definitive.
Proiectul de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a fost votat cu 143 de voturi "pentru", 108 "împotrivă" şi 4 abţineri.
PSD a contestat la Cu