Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viziunea vizuinii

Publicat in Adevarul, vineri 2 decembrie 2011 ·

Luni, 28 noiembrie, într-o emisiune la televizor ni s-a arătat Stăpânul. A glăsuit prin „ceaușul" său înalt îndrituit. Vorbește calm, zâmbește, ascultă politicos (deși ușor iritat) traducerea în cască - pălmașii ăștia chiar își închipuie că-s o țară! -, pentru că are de transmis vești însemnate boierilor locului.

Și mai ales, urmează să rostească lucruri spre luarea-aminte a dreptcredincioșilor moldoveni, care n-au uitat de unde le vine „lucoarea", în ciuda zăpăcelii lor democratice: nu vă jucați cu Sublima Poartă!

Respectăm suveranitatea și integritatea „raielei" voastre (de fapt a noastre), dar dacă vreți s-avem negoț bogat și să trăim bine unii cu alții, lepădați-vă de papistași, nu mai flirtați cu nelegiuiții principi ai Apusului, veniți sub poala Sfintei Rusii și-i vom cuminți pe răsculații de peste Nistru, care vă hărțuiesc!

Nimic nu se schimbă. Limbajul poate sună altfel, mai neologistic, mai înșelător, tehnologiile se dezvoltă și-ți iau ochii, dar raporturile de putere rămân aceleași. Ambasadorul Valeri Kuzmin nu prea obișnuiește să facă declarații pentru mass-media românofone, evită să se expună întrebărilor unor jurnaliști din presa independentă, de aceea apariția sa la un post privat de televiziune din Chișinău a avut toate ingredientele unei întâlniri de gradul III. Ne-a oferit o revelație.

Nu prin ceea ce ne-a comunicat - ideile sale au fost previzibile ca întreaga politică rusească de la Petru cel Mare încoace! - ci prin lumina adevărului pe care a vărsat-o asupra „țarcului" în care ne învârtim, amăgindu-ne că facem politică.

Foştii conducători ai Moldovei nu și-au putut camufla ereditatea nomenclaturistă. Stupefiant este că şi actualii guvernanți, unii dintre ei şcoliţi în România și în Occident, manifestă acelaşi comportament servil faţă de Moscova. De parcă i-ar ține captivi codul genetic. Noi nu știm decât două atitudin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 52 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 39 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°