Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jurnalul deghizat al lui Constantin Stan/ de Stelian Ţurlea

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 2 decembrie 2011 ·

Constantin Stan

Confesiuni fără glorie

Editura Tractus Arte

O carte despre prieteni, despre cărţi stupide şi cărţi minunate, despre lumea din jur care se tot modifică, despre cartiere şi oraşe care se schimbă, despre peisaje care dispar, despre moravuri, despre terapia prin artă, despre generaţii de scriitori şi, mai ales, despre el însuşi, aşa cum puţini îl ştiau, pagini de jurnal deghizat, pentru că cele de jurnal adevărat au sfârşit, cum mărturiseşte autorul, la coşul de gunoi. Aceasta este materia primei cărţi postume a lui Costi Stan, un volum admirabil, cu două mari hibe: prima, nicăieri nu există o notiţă, fie cât de mică, despre acest scriitor şi ce a făcut el (mult!) pentru literatură şi presa culturală; a doua, nicăieri nu se aminteşte că toate textele acestui volum au apărut ca articole de sine stătătoare, surprizând, ca într-un insectar, momente ale istoriei noastre recente, în "Ziarul de dumincă" şi "Luceafărul de dimineaţă". Era treaba editurii şi îndeosebi a redactorului de carte, cărora le găsesc o mare vină.

David Nicholls

O zi

Editura Litera

Traducere din limba engleză de Monica Dinu. Ediţia a doua. Am prezentat această carte şi la apariţia primei ediţii. Succesul ei de public ne determină să revenim. Autorul, născut în 1966, este un scriitor şi scenarist britanic foarte cunoscut. Romanul de faţă este al treilea pe care l-a publicat, în 2009, şi a care fost ecranizat în 2011, cu Anne Hathaway şi Jim Sturgess în rolurile principale. De asemenea, a fost cea mai citită carte a anului 2010 şi a primit Galaxy National Book Awards pe 2010. Romanul a fost publicat în 24 de ţări. Emma şi Dexter se întâlnesc în noaptea de după absolvirea universităţii. A doua zi, fiecare va porni pe propriul drum. Urmează frânturi de viaţă surprinse vreme de douăzeci de ani, în aceeaşi zi de 15 iulie. "O lectură emoţi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum o ora
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 3 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 3 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 2 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°