Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fosta şefă a Vămii Halmeu a fost condamnată la 4 ani şi jumătate de închisoare, pentru dare de mită

Publicat in Antena 3, vineri 2 decembrie 2011 ·

Închisoare pentru şpaga de la Vama Halmeu. Fosta şefă a Vămii Halmeu, Nicoleta Dobrescu, care şi-a cumpărat funcţia cu 130.000 euro, a fost condamnată la patru ani şi jumătate de închisoare.

Omul de afaceri Liviu Florian, care a intermediat şpaga, a fost condamnat la 6 ani şi jumătate de închisoare. Alte trei persoane implicate în dosar au primit pedepse de până la patru ani de închisoare.

Potrivit Mediafax, cele cinci persoane inculpate în dosarul mitei de la Vama Halmeu au fost condamnate, vineri, de Tribunalul Satu Mare, la pedepse cu închisoare cu executare, cea mai mare pedeapsă primind-o omul de afaceri Liviu Florian.

Astfel, omul de afaceri Liviu Florian, acuzat de două infracţiuni de trafic de influenţă, a fost condamnat la aproape şapte ani de închisoare cu executare.

Fostul şef al Vămii Halmeu Nicoleta Manuela Dobrescu, acuzat de cumpărare de influenţă, a fost condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare.

Omul de afaceri Ioan Savu, acuzat de două infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă, a fost condamnat la trei ani şi nouă luni de închisoare cu executare.

Fostul angajat al unui magazin duty-free din Vama Halmeu Ioan Romeo Niţu, acuzat de complicitate la două infracţiuni de cumpărare de influenţă, a fost condamnat la patru ani şi trei luni de închisoare cu executare, iar omul de afaceri din Negreşti Oaş Florin Dănuţ Feher, acuzat de complicitate la două infracţiuni de cumpărare de influenţă, a fost condamnat la patru ani şi trei luni de închisoare cu executare.

Totodată, instanţa a dispus confiscarea sumei de 130.000 de euro de la Liviu Florian şi Ioan Savu şi a sumei de 300.000 de euro de la Nicoleta Dobrescu, Ioan Romeo Niţu şi Florin Dănuţ Feher.

Sentinţa Tribunalului Satu Mare nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum o ora
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Vacanță de coșmar. Turiști rătăciți în Munții Retezat. Intervenție de urgență a Salvamont după ce o femeie a căzut într-o râpă

Ziare.com acum 40 minute
Salvamontiştii din Hunedoara intervin, sâmbătă seară, 25 mai, pentru a recupera un grup de turişti din Târgu Jiu care s-au rătăcit în Munţii Retezat, într-o zonă sălbatică, după ce au pornit pe altă cale la coborâre. O femeie de 29 de ani a suferit

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 2 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 30 minute
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum o ora
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Madison Keys a câştigat turneul de la Strasbourg

News.ro acum 36 minute
Parcursul excelent al lui Madison Keys din 2024 pe zgura din Europa a culminat sâmbătă cu primul său titlu al anului, ea impunându-se în faţa conaţiionalei sale Danielle Collins, scor 6-1, 6-2, în finala turneului WTA 500 de la Strasbourg. În finala

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

18°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°