În luna decembrie, publicul meloman are posibilitatea de a urmari în direct (prin satelit, în condiţii High Definition) trei montări de succes aparţinând teatrelor lirice din Italia, Anglia si Spania, informeaza ONB.
Aşadar, prima transmisiune din această lună se va difuza miercuri, 7 decembrie (19.00), cu ocazia reprezentaţiei cu opera „Don Giovanni” (Wolfgang Amadeus Mozart), susţinute de artiştii lirici ai celebrului Teatro alla Scala (Milano). Spectacolul se bucură de participarea baritonului Peter Mattei în rolul principal, alături de soprana Anna Netrebko, care interpretează rolul Donnei Anna, şi bas-baritonul Bryn Terfel, în rolul Leporello. Conducerea muzicală îi aparţine dirijorului Daniel Barenboim. Regia este semnată de Robert Carsen, iar coregrafia de către Philippe Giraudeau.
Joi, 15 decembrie (21.30) pe ecranul amplasat în sala mare a Operei Naţionale Bucureşti va fi difuzat spectacolul de balet “Frumoasa din pădurea adormită” (Piotr Ilici Ceaikovski) transmis în direct de la Royal Opera House (Covent Garden-Londra). Spectacolul se bucură de participarea balerinei Lauren Cuthbertson în rolul Aurorei, alături de balerinul Serghei Polunin care va da viaţă lui Florimund. Conducerea muzicală îi aparţine dirijorului Boris Gruzin. Coregrafia este cea clasică, semnată de Marius Petipa, iar scenografia a fost realizată de către Oliver Messel şi Peter Farmer.
Marţi, 27 decembrie (ora 21.00) la ONB se va transmite în direct de pe scena Gran Teatre del Liceu (Barcelona) spectacolul “Linda di Chamounix” (Gaetano Donizetti). Spectacolul se bucură de participarea sopranei Diana Damrau în rolul principal, alături de tenorul Juan Diego Flórez, în rolul lui Carlo. Spectacolul este realizat în coproducţie cu Opera di Roma, iar conducerea muzicală îi aparţine dirijorului Marco Armiliato. Regia este semnată Emilio Sagi.
Opera N