Intr-un articol remarcabil (vezi aici) Dan Tapalaga reuseste sa articuleze clar si inteligent o pozitie pe care multi intelectuali, jurnalisti si reformisti romani o sustin mai mult sau mai putin explicit. Meritul lui Dan este ca spune lucrurilor pe nume: „Ce inseamna, azi, sa-ti iubesti tara? Cat mai conteaza identitatea nationala intr-o Europa in care conceptul de stat-natiune, lansat acum doua secole, in timpul revolutiei franceze, s-a perimat?” Nu prea mai conteaza, sugereaza el. „Cata suveranitate mai trebuie cedata catre Bruxelles in chestiuni economice?” Multa, sugereaza el.
Cititi articolul. Merita. Este chintesenta unei pozitii publice influente si a unei intregi filozofii de guvernare. In acelasi timp este continuarea in spatiul public a unei discutii private pe care o port cu Dan de mai multa vreme. Si intr-un anume sens, articolul sau este o reactie la acest text al meu publicat tot pe Hotnews, acum cateva zile. Iata de ce ma simt obligat sa raspund.
In continuare am sa incerc sa arat unde se inseala prietenii mei intelectuali, jurnalisti si reformisti romani si care sunt limitele viziunii lor, viziune atat de bine sintetizata de Dan. Ma bucur ca Dan ne da posibilitatea sa avem in sfarsit o discutie publica pe o tema atata de importanta si delicata.
Punct de plecare, nu concluzie
Sa incepem deci: Pozitia lor este pana la un punct corecta. Nimeni nu are o problema cu obiectivele generoase si cu multe dintre observatiile facute de ei. Numai ca ei trateaza viziunea lor ca punct final, concluzie a discutiei. Eu o tratez ca punct de plecare.
Problema nu este delimitarea de populism si nationalism gregar, de impostorii si escrocii specialisti in folosorea statului national ca instrument de afaceri si influenta sociala si politica. De accord cu ei in aceasta privinta. Sa ne delimitam. Dar asta e partea usoara. Problema e ce facem
