"Simţiţi cum se distribuie bogăţia?", întrebau protestatarii care ocupaseră zona Wall Street şi părţi din districtul financiar din oraşe ca Londra sau San Francisco. Şi ei nu sunt singurii cu aceste temeri. Inegalitatea veniturilor e o preocupare majoră nu doar în oraşele improvizate din corturi în metropole din toată America, ci şi pentru demonstranţii de pe străzile unor capitale ca Taipei, Tel-Aviv, Cairo, Atena, Madrid sau Santiago.
Aproape peste tot, inclusiv în China, inegalitatea a devenit atât de extremă încât trebuie cumva redusă. Protestatarii, experţii şi politicienii de centru-stânga sunt în acord din această privinţă - nu însă şi în multe alte chestiuni. Dezbaterea privind cauzele inegalităţii e complicată; încă şi mai complicată e însă dezbaterea privind modul în care se poate rezolva problema.
În ţările bogate din nordul global, falia care se cască tot mai mult între bogaţi şi săraci rezultă din mutaţiile tehnologice, globalizare şi acţiuni greşite ale unor bancheri din domeniul investiţiilor. În nu atât de bogatele ţări din sud, o mare parte a inegalităţii e consecinţa unei probleme de sorginte mai veche: lipsa oportunităţilor de angajare pentru săraci.
Într-o carte în curs de apariţie, analizez împreună cu economistul Cristóbal Huneeus, de la Universitatea Chile, rădăcinile inegalităţii din această ţară şi din alte state din America Latină. Am formulat şi trei recomandări de politici publice: slujbe, slujbe şi iar slujbe. În ultimul sfert de secol, Chile a reuşit să-şi consolideze democra-ţia, să-şi tripleze venitul per capita şi să ajungă la cele mai înalte standarde de viaţă din America Latină, cu sisteme cvasiuniversale de sănătate, edu-caţie şi pensii de limită de vârstă. Şi totuşi, dacă ne uităm la săraci şi bogaţi, decalajul dintre veniturile provenite din muncă abia dacă s-a mişcat.
În Chile şi în alte părţi, discuţiil