Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce vrăji au mai făcut fetele de la Liceul \"Jean Monnet\"

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 3 decembrie 2011 ·

Nicio zi fără Liceul \"Jean Monnet\" în presă! De data aceasta este vorba despre acuzaţii de furt aduse unor colege ale \"fetei violate\". Sursa: LIBERTATEA

Cele două adolescente, ambele în clasa a XII-a, au fost reclamate la Secţia 6 Poliţie de bodyguard-ul unui club din Capitală.

El a descoperit în poşetele fetelor de la "Monnet" două telefoane mobile şi un aparat foto, al căror furt a fost reclamat de două studente, culmea, prietene cu elevele acuzate.

Cele patru fete au băut împreună într-un bar din Centrul Vechi, apoi s-au mutat la un club de pe Şoseaua Ştefan cel Mare.

La un moment dat, elevele şi-au anunţat prietenele studente că pleacă acasă. Până ca fetele de la "Monnet" să apuce să plece din club, studentele au observat că le-au dispărut telefoanele şi un aparat foto din genţi. Astfel că au anunţat paza clubului, care a percheziţionat, la ieşire, genţile elevelor, apoi a chemat Poliţia.

Unii colegi de-ai elevelor susţin că ele ar fi făcut din furtul de telefoane un stil de viaţă, însă Poliţia este precaută şi nu exclude o neînţelegere între cele patru.

Citiți și:

Cazul Jean Monnet: profesorul a vrut să-și pedepsească eleva pentru că nu era virgină. Concluzia incredibilă a judecătorilorTatăl elevei îl ameninţă pe profesor. "Cu 20.000 de euro te fac mireasă în puşcărie"Misterul "violului" de la Jean Monnet, dezlegat: Oana, turnată tatălui de colege

A fost orgie bahică, nu violIcognito la liceul celebrităților: viața după viol la Jean MonnetCazul "Jean Monnet". Profu' de sport - acuzat pentru sex, arestat pentru seducţie

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 8 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Şase pelerini Hajj au murit din cauza căldurii la Mecca, unde temperaturile urcă spre 48 de grade Celsius

News.ro acum 2 ore
Şase oameni au murit din cauza căldurii în timpul pelerinajului Hajj spre Mecca, în contextul avertizărilor făcute de oficiali saudiţi conform cărora temperaturile ar putea ajunge, în timpul adunării anuale, la 48 de grade Celsius (118 grade Fahrenh

Cele trei persoane căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş au coborât cu bine de pe munte

News.ro acum o ora
Cele trei persoane care erau căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş, după ce s-au rătăcit, au coborât cu bine de pe munte şi s-a stabilit că nu au afecţiuni medicale. Potrivit Salvamont Braşov, persoanele au ajuns la baza muntelui. A

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 16 iunie 2024, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 25 minute
Sfantul Tihon a fost sfintit episcopul Amatundei (Cipru). Tatal lui Tihon a fost brutar. Din viata sa aflam ca fiind pus de tatal sau sa vanda paine, el o daruia saracilor fara plata. Cand a fost intrebat de tatal sau de ce imparte saracilor paine f

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Prima confruntare electorală dintre Biden şi Trump: Ce reguli s-au stabilit pentru dezbaterea dintre cei doi la televiziunea americană

Mediafax acum 20 minute
Prima dezbatere prezidenţială americană dintre actualul preşedinte Joe Biden şi contracandidatul său republican, Donald Trump, va include două pauze publicitare, fără recuzită şi cu microfoanele în surdină, cu excepţia cazului în care va fi recunosc

Accident tragic în Prahova: O femeie de 39 de ani a murit și alte patru persoane, printre care și un copil, au fost rănite

Ziare.com acum 9 ore
Accidentul a avut loc sâmbătă seara, 15 iunie, pe Drumul Național 72, în județul Prahova, după ce o mașină s-a ciocnit cu un TIR. O femeie de 39 de ani a murit şi alte patru persoane, între care un copil, au fost rănite. Accidentul rutier s-a produs

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 11 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Alegeri parlamentare în Franţa: 250.000 de manifestanţi au protestat împotriva extremei drepte în Franţa

G4Media acum 10 ore
Cel puţin 250.000 de persoane au mărşăluit sâmbătă în Franţa, în semn de protest împotriva extremei drepte, aflată în poziţie de forţă în perspectiva alegerilor legislative anticipate convocate de preşedintele Emmanuel Macron, în timp ce noua coaliţ

Ministerul Educaţiei oferă informaţii utile pentru elevii care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a/ Ce marcaje sunt permise şi cum pot corecta elevii un răspuns

News.ro acum 12 ore
Ministerul Educaţiei transmite, sâmbătă, informaţii utile elevilor care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a, explicând ce marcaje sunt permise în lucrări şi cum pot candidaţii să corecteze răspunsurile. Evaluarea Naţională pen

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

19°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

17°
dum.

15°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°