Ideea domnului profesor Toderascu a fost sa ceara unor colegi, cite unul din fiecare facultate, sa evoce personalitatea unui profesor pe care l-a pretuit, cu care a colaborat, care l-a format si pe care il pastreaza in memoria sa afectiva. De ieri s-a deschis, pentru public, Muzeul Universitatii din Iasi. O cladire superba, refacuta cu gust si pusa in valoare, seara, de un sistem de iluminare care o transforma in bijuterie. Timp de doua zile au avut loc mai multe manifestari care au marcat acest eveniment: prezentarea ultimelor aparitii editoriale, un simpozion de "istorie universitara, muzeologie si biblioteconomie", un moment emotionant de evocare a unor personalitati, profesori ai universitatii iesene. Despre aceasta din urma intilnire, gindita si moderata de colegul meu de generatie Ion Toderascu, vreau sa relatez aici. Ideea domnului profesor Toderascu a fost sa ceara unor colegi, cite unul din fiecare facultate, sa evoce personalitatea unui profesor pe care l-a pretuit, cu care a colaborat, care l-a format si pe care il pastreaza in memoria sa afectiva. Consemnul a fost: nu o fisa bibliografica, nu o evaluare a operei, ci un portret afectiv, un profil al omului in context si situatii, adesea dificile. Istoria recenta nu inseamna doar document, marturii de arhive, ci si relatari ale unor oameni care au trait evenimentele, implicati in cimpul social al universitatii, actori si uneori victime. Desigur, subiectivitatea acestor martori nu poate fi ignorata, dar ce e viata psihosociala daca nu o confruntare intre subiectivitati, aspiratii, orgolii, caractere? Tonul colocvial al interventiilor, completarile participantilor, schimburile de opinii, replicile colegial-corozive au creat un climat de productivitate cognitiv-afectiva benefica. Din pacate, nu toti cei care au oferit mici texte inainte au putut participa la intilnirea desfasurata undeva in podul cladirii, la