Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suspendarea alegerilor, o măsură economică de criză

Publicat in Bursa, luni 5 decembrie 2011 ·

Reducerea cheltuielilor la minim este principalul deziderat al Guvernului Boc, cel puţin la nivel declarativ. Ultima iniţiativă în acest sens, comasarea alegerilor, poate face o economie la buget de aproximativ 22 de milioane de euro. Economia poate fi şi mai mare având în vedere că opoziţia intenţionează să se retragă definitiv din Parlament. Există şi politicieni care îi sugerează ironic ministrului Traian Igaş, iniţiatorul propunerii, că mult mai economic ar fi dacă nu s-ar mai organiza alegeri deloc, aceste urmând să fie suspendate pe perioada crizei financiare. Pe lângă cele 43 de milioane de euro necesare pentru organizare ar fi făcute economii importante şi în ceea ce priveşte campania electorală, unde se cheltuiesc, de multe ori inutil, sume importante de bani. În alt registru, unul din liderii opoziţiei, Crin Antonescu, a anunţat că sunt şanse mari ca viitoarea sesiune parlamentară să fie boicotată de către USL: "E o soluţie pe care o avansăm cu mare seriozitate. Retragerea din Parlament a opoziţiei - suntem aproa-pe jumătate, asta înseamnă oriunde alegeri anticipate. În felul ăsta, rezolvăm şi chestiunea comasării alegerilor şi facem anticipate, facem un Parlament care să exprime voinţa actualizată a naţiunii şi un guvern care să reprezinte noua majoritate, un guvern cu legitimitate. Ne gândim serios la asta. Doar că noi nu avem guvernanţi care să ia in calcul variante din astea dacă nu sunt constrânşi. Ne retragem, a doua zi e foarte clar ce fac - fie continuă să spună opoziţiei: < Blochează reformele, noi ne continuăm mandatul >, sau fac anticipate doar pe colegiile acelea, ceea ce nu foloseşte la nimic. Sau, în momentul acela, se manifestă şi societatea (n.r. care spune): < Singura soluţie sunt anticipatele >. Noi putem să facem un asemenea gest, dar dacă vom fi lăsaţi în continuare deoparte şi chibiţaţi... Prezentarea oficială a proiectului de lege prin

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 3 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 6 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 4 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum 3 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 10 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 6 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 5 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 11 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 6 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

Ministrul britanic de externe David Cameron, victima unei farse. A avut o convorbire video cu o persoană care s-a dat drept fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko

News.ro acum 3 ore
Ministrul britanic de externe David Cameron a avut un schimb de mesaje şi a purtat o convorbire video cu o persoană care pretindea că este fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, dar s-a stabilit ulterior că interacţiunile au fost de fapt o far

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

16°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°