În ziua în care preşedintele Senatului o s-o ţină pe genunchi pe preşedinta Camerei, Boc ne va explica în termeni macroeconomici că ţara a economisit un scaun, un microfon şi juma de metru de masă – banii urmând să fie dirijaţi spre investiţii. Nu am pretenţia că aberez din propria imaginaţie, pentru că Guvernul dă puţine şanse ficţiunii speculative originale: cum i se-arată, cum publică un proiect de lege. Deci, recunosc că m-am inspirat din motivaţia Ministerului Internelor pentru comasarea alegerilor locale şi generale, care începe aşa: "Având în vedere impactul negativ al costurilor alegerilor (...)”.

Păi, era şi normal să se ajungă aici. Guvernul a constatat succesiv impactul negativ al costurilor salariilor noastre asupra bugetului său, apoi catastrofa financiară a menţinerii populaţiei în viaţă prin intermediul spitalului, după care risipa incredibilă din şcolile de ratat bacul. S-a ajuns la impactul negativ al Justiţiei, care face dreptate după lege şi nu după fisc. Ce urmează firesc? O lovitură la temelia tuturor relelor.

Cine umblă la alegeri, umblă la esenţa democraţiei. Dar degeaba miaună Opoziţia, pentru că guvernul a făcut o constatare contabilă de bun simţ: democraţia e scumpă. Ce-au propus acum, cu comasarea, încă mai merge. Adică, în cel mai rău caz te poţi trezi cu tabloul de la început: doi preşedinţi pe un scaun (fără a pune la socoteală şi primarul din Pieleşti – ajuns în prezidiu după încurcarea buletinelor de locale, de judeţene, de senatori, de deputaţi, de mama dracu). Avem noroc că ne-am făcut şi noi UE, dar cine ştie ce se poate întâmpla - şi o dată constatăm că i-am ales pe viaţă. Aritmetica nu minte: dictatura e mai ieftină.

Din punct de vedere politic, să spui că faci economie la alegeri este, evident, o tâmpenie. Ce înseamnă în România 22 de milioane economisite, când aştia nu sunt nici banii de seminţe