Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut în luna octombrie cu 2% faţă de luna anterioară şi perioada similară din 2010, însă după primele zece luni indicatorul înregistrează o scădere de 4,5%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
În luna octombrie, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a urcat faţă de luna precedentă atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,7%, respectiv 2%, informează Mediafax.
Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri a crescut cu 2% atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.
În schimb, după primele zece luni, cifra de afaceri din comerţ a scăzut faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 4% şi, respectiv, 4,5%.
Volumul cifrei de afaceri în serie brută din luna octombrie a avansat faţă de septembrie datorită creşterilor înregistrate, în principal, la comerţul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet (+13,7%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun în magazine specializate (+7,5%) .
Creşterea ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate se datorează, în principal, comerţului prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet (+12,3%), vânzărilor de produse textile, îmbrăcăminte şi încăltăminte (+8,8%), precum şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun în magazine specializate (+6,9%).
Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul a fost mai mare faţă de octombrie 2010 datorată creşterii în principal a vânzărilor de mobilă, articole de iluminat, aparate elec