Adevărul: Coplata nu ajunge în salariile medicilor. Dacă vă întrebaţi ce se va întâmpla cu banii pe care românii îi vor plăti suplimentar de anul viitor pentru anumite consultaţii şi investigaţii medicale, aflaţi că sumele nu vor intra însă în salariile personalului medical, ci tot în sacul mare de cheltuieli incontrolabile din sistem. Ministerul Sănătăţii spune că prin coplată se vor strânge anual 378 de milioane de lei.
Jurnalul Naţional: Saloanele lui Udrea duc la uşa lui Băsescu. Standurile care promovează frunza Elenei Udrea în străinătate sunt amenajate de firma cumnatului şefei de cabinet a preşedintelui Traian Băsescu, Claudia Copaci. Deşi nu are nici un angajat, firma acesteia a reuşit performanţa să devină abonată la banii statului, în special ai Ministerului Turismului şi Dezvoltării Regionale.
Puterea: Dna Ghica: Tunul lui Videanu, dublat de Oprescu. Un proiect al municipalităţii bucureştene, ce ar fi trebuit să fie finalizat în octombrie 2008, şi-a dublat între timp costurile. Culmea, reprezentanţii primăriei au declarat recent că au reziliat contractul cu firma ce câştigase licitaţia tocmai pe motiv că aceasta ar fi cerut o suplimentare a banilor alocaţi pentru proiect. În 2006, fostul primar al Capitalei Adriean Videanu anunţa începerea lucrărilor la acest proiect. Acum, se preconizează ca pasajul să fie gata în termen de 10 luni, adică exact în prag de alegeri. Preţul anunţat atunci de Videanu a fost de 5,66 milioane de euro.
Ghimpele: Petre Mihai Băcanu: “Cei care de ziua naţională i-au pupat mâna lui Băsescu au fost aduşi de PD-L cu autobuzul”. Jurnalistul Petre Mihai Băcanu este de părere că ziua naţională s-a degradat profund şi a devenit un joc de teatru executat machiavelic de Traian Băsescu. Băcanu susţine că evenimentele pentru 1 Decembrie au fost organizate foarte atent, încât să-i ofere capital de imagine pr