Primul-ministru, Mario Monti, le cere italienilor încă 30 de miliarde de euro ca măsuri economice de urgenţă adiţionale, în ciuda celei ce-a cincea recesiuni a ţării în ultimul deceniu ce planează anul următor, informează Bloomberg.
Monti, al cărui cabinet a aprobat pachetul măsurilor ieri, îşi va prezenta planul în faţa legislativului astăzi, începând cu ora locală 16:00, iar Parlamentul este aşteptat să îl voteze până la Crăciun. Premierul a promis "sacrificii împărtăşite" în timp ce caută să reducă a doua cea mai mare datorie a zonei euro şi să obţină din nou încrederea investitorilor după ce randamentele la titlurile de stat emise au depăşit bariera de 7%.
"Datoria publică imensă a Italiei nu este vina Europei, este vina italienilor," a declarat Monti, adăugând însă că italienii, doar împreună vor reuşi.
F. A. Primul-ministru, Mario Monti, le cere italienilor încă 30 de miliarde de euro ca măsuri economice de urgenţă adiţionale, în ciuda celei ce-a cincea recesiuni a ţării în ultimul deceniu ce planează anul următor, informează Bloomberg.

F. A.