Judecătoarea Corina Jîjîie are decizie de pensionare – fapt recunoscut de ea în cadrul audierii de ieri, la Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) –, însă a candidat pentru preşedinţia Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
Magistraţi cu grad de instanţă supremă au susţinut, conform Mediafax, că ar fi îndoielnică răspunderea asumată de Corina Michaela Jîjîie pentru funcţia de preşedinte al Secţiei penale, atât timp cât are „o garanţie în alb".
Concret, în cazul în care nu ar face faţă responsabilităţii funcţiei, Corina Jîjîie ar putea pleca la pensie, înainte ca mandatul să-i expire. De la pensie, în funcţie Corina Jîjîie a recunoscut în cadrul audierii de ieri că are decizie de pensionare, însă nu va recurge la ea până la finalizarea mandatului.
Corina Jîjîie a fost propusă, ieri, în urma audierilor de la Secţia pentru judecători a CSM, în funcţia de preşedinte al Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, post pentru care a mai candidat şi Iulian Dragomir.
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în urma analizării candidaturilor depuse şi a interviurilor de susţinere a proiectelor manageriale, a propus-o în funcţie, cu majoritate de voturi, pe Corina Jîjîie.
La mâna preşedintelui
Potrivit prevederilor legale, „preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin doi ani".
Funcţia de preşedinte al Secţiei penale a ICCJ a rămas vacantă din 4 august, ca urmare a expirării mandatului judecătorului Anton Pandrea, care între timp a fost pensionat.