UPDATE 13,03. Coaliţia de guvernare a decis în şedinţa de luni să sprijine un proiect de lege care are în vedere comasarea alegerilor de anul viitor în sensul desfăşurării simultane a alegerilor locale şi parlamentare la finele lui 2012, a declarat, într-o conferinţă de presă, prim-vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur.
În Coaliţia de guvernare s-a decis sprijinirea unui proiect de lege referitor la organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale şi parlamentare simultan la sfârşitul anului 2012, lege ce ar urma să fie adoptată prin Parlament sau prin asumarea răspunderii de către Guvern până la finele acestei sesiuni parlamentare. ‘Până la sfârşitul săptămânii vom decide şi forma în care vom promova acest proiect de lege extrem de important pentru anul 2012′, a declarat prim-vicepreşedintele PDL.
El a explicat că proiectul de lege privind comasarea alegerilor nu ia în calcul modificarea legii electorale, urmând ca acest lucru să fie decis după ce în prima parte a anului 2012 se va promova modificarea Constituţiei în sensul reducerii numărului de parlamentari la 300 şi trecerii la parlament unicameral.
————————
UPDATE 12,10. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat luni că reducerea numărului de parlamentari şi instituirea parlamentului unicameral sunt obiective care trebuie să se realizeze în acest mandat.
Elena Udrea s-a pronunţat şi pentru comasarea alegerilor, care trebuie făcută cu toate modificările legislative electorale ce se impun, precizând că cele două obiective reprezintă un prim pas pentru atingerea obligaţiilor asumate de către coaliţia de guvernământ. ‘Eu cred că comasarea alegerilor trebuie făcută cu toate celelalte modificări în legislaţia alegerilor, inclusiv parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari. Acestea sunt un prim pas şi pentru că intrăm în primele şase luni îna