Prima parte a proiectului „Colorând griul - Al doilea val de artişti contemporani emergenţi români" a avut loc în cadrul Bienalei de Artă de la Moscova, secţiunea Special Programs, desfăşurat în septembrie şi octombrie.
Au fost selecţionate lucrările a şapte artişti români - Bogdan Raţă, Dragoş Burlacu, Francisc Chiuariu, Ana Maria Micu, Cătălin Petrişor, Zoltan Bela şi Aurel Tar - şi o bună parte din ele au fost apoi expuse într-o galerie de mare forţă, V-Art, situată în centrul cultural al capitalei Rusiei. Lucrări artiştilor s-au vândut şi se vând la preţuri cuprinse între 1.800 şi 6.500 de euro, un lucru excepţional pentru arta contemporană românească tânără, după cum susţine şi Cosmin Năsui, cel care a realizat şi curatoriat programul şi apoi expoziţia.
„Ştiu că în '77 a mai fost o expoziţie Corneliu Baba, iar în 1992 a mai fost Ion Nemţoi la Ambasada României, dar nu în mijlocul oraşului", ne-a explicat Năsui.
Tranziţia culorii
Lucrări expuse povestesc despre zona gri pe care Estul începe să o depăşească în toate domeniile artei. „Cortina de Fier a funcţionat pe ambele părţi. Nu numai noi nu am avut acces la valorile occidentale, dar nici vesticii nu ştiau ce se întâmplă în Est. Dacă noi nu mai putem consuma în interiorul ţării preconceptele şi clişeele acelor vremuri, filmele şi literatura au un succes extraordinar în Vest. Privind dinspre Vest povestea nu mai este la fel, pentru că ei neavând acces, o descoperă ca şi cum a fi actuală, chiar dacă au trecut peste 20 de ani", povesteşte Cosmin Năsui, adăugând că pe asta s-a bazat şi conceptul proiectului său, arătând cum se face trecerea de la comunism la capitalism, între ceva gri şi ceva colorat, din ceva ce aparţine şantierelor comuniste şi industria advertisingul de astăzi.
Tranziţia este redefinită acum, în expoziţia de la Tel Aviv, care se numeşte „Colorând