CNS "Cartel Alfa" consideră că salariul minim garantat în plată pentru 2012 ar trebui să fie de 800 de lei, având în vedere că evoluţia salariului mediu nu mai este cea din acordul tripartit din 2008 şi că trebuie realizate creşteri sustenabile, se arată într-o scrisoare trimisă, marţi, premierului, relatează Mediafax.
Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" a trimis o scrisoare deschisă premierului Emil Boc şi membrilor Consiliului Naţional Tripartit de Dialog Social pentru a comunica punctul de vedere privind majorarea salariului minim pe economie garantat în plată.
"Cartel Alfa" îşi argumentează punctul de vedere arătând că din calculele prezentate de către Ministerul Muncii rezultă că o creştere a salariului minim este benefică pentru bugetul de stat contribuind cu 50 la sută (varianta INS) sau 100 la sută (varianta MMFPS) din costurile estimate pentru salariaţii bugetari şi că datele estimate de către minister, referitor la numărul de lucrători în sectorul public sau economic, nu sunt confirmate de către Inspecţia Muncii.
Un alt argument adus de sindicalişti se referă la faptul că evoluţia productivităţii muncii, a inflaţiei şi salariului pe economie, în perioada 2010 - 2011 indică un decalaj major între evoluţia salariului şi parametrii esenţiali: productivitatea muncii şi ndicele preţurilor bunurilor de consum (IPC).
De aseemenea, salariul minim scăzut (îngheţat doi ani) nu a devenit, în opinia sindicaliştilor, decât un factor stimulativ al evaziunii fiscale (la gri sau la negru) pe piaţa muncii.
"Cartel Alfa" aminteşte şi de acordul referitor la salariul minim garantat în plată din 2008, care arată angajamentul tuturor partenerilor, guvern-confederaţii patronale reprezentative-confederaţii sindicale reprezentative, asupra evoluţiei predictibile a salariului minim raportat la salariul mediu până în 2015 în vederea realizări