Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL vrea să strângă 5,2 milioane de semnături pentru susţinerea suspendării lui Băsescu

Publicat in Romania Libera, marți 6 decembrie 2011 · ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, astăzi, că USL doreşte să strângă 5,2 milioane de semnături pentru susţinerea suspendării din funcţie a preşedintelui Băsescu, adică numărul de voturi pe care acesta le-a obţinut la turul al doilea al alegerilor din 2009, relatează Mediafax.

Ponta a spus că pentru USL "un obiectiv mai ambiţios" decât voturile din Parlament pentru eventuala cerere de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu este obţinerea de semnături de la populaţie.

Preşedintele PSD a spus că, ţinând cont de realitatea politică din Parlament, USL doreşte mai mult să obţină, în 2012, peste cinci milioane de semnături de susţinere publică a suspendării lui Traian Băsescu, chiar dacă aceste semnături nu au importanţă în demersul parlamentar.

"Suportul popular, şi vrem să obţinem tot atâtea semnături câte voturi a luat Băsescu în 2009, este mult mai important pentru noi decât şmecheriile şi trădările din Parlament pe care se bazează acum Traian Băsescu. Le mai dă la UDMR o funcţie ca să nu voteze suspendarea, îi mai dă lui Blaga o maşină şi un birou ca să nu mai fie supărat", a spus el.

Ponta a afirmat că a primit de la Călin Popescu Tăriceanu un draft al cererii pe care USL vrea să o înainteze Parlamentului pentru suspendarea preşedintelui, din care rezultă că Traian Băsescu se substituie tuturor puterilor statului.

"Traian Băsescu vorbeşte la Bruxelles în numele Guvernului, cere Parlamentului să nu mai legifereze, se duce la Curtea Constituţională şi la CSM pentru a le spune cum să judece. Ceauşescu era parcă un pic mai reţinut, nu le spunea direct celor din Marea Adunare Naţională ce să facă. Avea şi el un Boc, nu mai ştiu cine era, Dăscălescu sau Bobu", a spus Ponta.

Liderul PSD a mai declarat, răspunzând unor întrebări, că USL nu îşi face iluzii privind votul din Parlament pentru eventuala cerere de suspend

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foști șefi din SRI, anchetați de DNA într-un dosar de corupție. Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor

Press Alert acum o ora
Florian Coldea (dreapta) Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă sunt chemați joi la DNA. În dosar mai este audiat și avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunț la DNA. Generalul în rezervă Dumi

Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru 2024

Press Alert acum 34 minute
Foto: Arhivă Poeta Ana Blandiana, născută la Timișoara acum 82 de ani, a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024, informează EFE. Juriul subliniază că, „prin poezia sa nestăpânită, (Ana Blandiana) a da

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 40 minute
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

A murit actorul Costel Constantin, la vârsta de 81 de ani. Mesajul lui Ion Iliescu

Mediafax acum 4 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani. Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a postat pe blogul său un mesaj emoţionant. „Am aflat cu tristeţe că ultimul „Apus de soare” al lui Costel Constantin nu mai e doar numele unei pie

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Nicuşor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Sunt alegeri într-un singur tur, există două bazine mari în Bucureşti, în funcţie de cine va mobiliza mai bine bazinul electoral, va câştiga alegerile

News.ro acum 57 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi că Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, el precizând că sunt alegeri într-un singur tur, există două bazine mari în Bucureşti şi în funcţie de cine va mobiliza mai bine bazin

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 2 ore
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Nou termen în dosarul accidentului din 2 Mai. Vlad Pascu a refuzat să dea declaraţii

Mediafax acum o ora
Dosarul în care doi tineri au murit în accidentul provocat de Vlad Pascu în 2 Mai a fost preluat de un alt judecător, Carmen Berevoianu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost recuzată de familiile victimelor. Familia celor doi tineri ucişi a

Grindeanu: Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila

Mediafax acum 2 ore
„Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila”, scrie pe facebook Sorin Grindeanu. El precizează că după avizarea indicatorilor tehnico-economici în Consiliul Tehnico Economic (CTE) al Ministerului Transporturilor urmează avizarea în

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

11°/23°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°