O fereastră către universul românesc, asta se doreşte a fi „România – În patrimoniul UNESCO”, albumul trilingv, scris în română, franceză şi engleză, oferit tuturor celor interesaţi de patrimoniul naţional intrat în cel mondial şi apărut la Editura Monitorul Oficial. Cele şapte situri din România aflate pe Lista UNESCO sunt prezentate în paginile albumului sub semnăturile academicianului Răzvan Theodorescu şi Atenei Groza. Fotografiile sunt realizate de George Dumitriu. Regăsim aici, aşadar: Cetăţile dacice (Sarmizegetusa Regia, Costeşti-Cetăţuie, Costeşti-Blidaru, Luncani-Piatra Roşie, Băniţa, Căpâlna); Centrul istoric al Sighişoarei; Cetăţile săseşti (Câlnic, Prejmer, Viscri, Dârjiu, Saschiz, Biertan, Valea Viilor); Bucovina (cu ale sale mănăstiri Arbore, Humor, Suceviţa, Pătrăuţi, Probota, Suceava, Voroneţ, Suceviţa); Mănăstirea Hurezi; Bisericile de lemn din Maramureş (Bârsana, Budeşti-Josani, Deseşti, Ieud-deal, Plopiş, Poienile Izei, Rogoz, Surdeşti) şi Delta Dunării.
„Într-o ţară care este o autentică «Europă în miniatură» din perspectiva credinţelor şi a artei, într-o ţară unde într-o singură zi poţi descoperi ruine ale unei cetăţi protoistorice, ale unui templu grecesc sau ale unei băi romane, bazilici bizantine, catedrale romanice şi gotice, moschei turceşti, castele din Renaştere, lăcaşuri şi palate baroce, edificii art nouveau şi cubiste, dar şi într-o ţară care este, poate, singura din lume al cărei patrimoniu a fost agresat în timp de pace (în anii ’70 şi ’80 ai secolului trecut, în apusa epocă totalitară), înscrierea unor monumente naţionale în prestigioasa Listă a patrimoniului mondial UNESCO reprezintă o legitimă satisfacţie. Dar reprezintă, nu mai puţin, şi o foarte mare obligaţie pe care se cade să o invocăm mereu.
Monumentele româneşti care figurează pe o asemenea listă sunt unicate ca stil, ca ilustrare a unei epoci istorice, ş