Foto: Cristian Marcu / Jurnalul Naţional M-am nimerit zilele astea în câteva sate, acum sunt în Bucureşti iar după prânz plec la Brăila, unde cărţile mele de publicistică, cele trei ieşite de sub tipar, cu promoroaca cernelurilor nezvântată, fac primul experiment al întâlnirii cu publicul. Iarna, şi la ţară şi în Capitală, a debutat zaharisit. Nu ştii ce să înţelegi din ea. La prânz umbli desfăcut la cămaşă, iar noaptea te culci în bundă sau halat cu căptuşeli groase. În înaltu-i dezinteres faţă de noi, Dumnezeu s-a înstrăinat plictisit de butoane şi lasă nu doar vremurile, ci şi vremea să-şi facă de cap. fii dacă-i plictisit Cel de Sus de ce n-ar fi aşijderi şi românul? Nu doar pe uliţă, ci şi pe bulevard e depistabilă, drept numitor comun, o blazare de găini domestice, de raţe de bătătură, de orătănii crescute spre a fi tăiate şi care-s împăcate cu nevrednica lor soartă. Sondajele spun că niţel peste 80 la sută din cetăţenii mioriticei patrii sunt nemulţumiţi de viaţa lor şi sunt revoltaţi de cum e condusă ţara. Sunt revoltaţi pentru jefuirea sălbatică a avutului naţional. Mă uit cu ochii mei care încă nu m-au trădat, care n-au apelat la mobila pirostriilor pe nas, la mimici, pândesc o tresărire, cercetez cum se manifestă nemulţumirea. Nimic. O lene de turmă împinsă din urmă, la umbră blazare şi tot ea la soare. Na, că iar scriu în dodii şi în vrăbii, se ţine scai rima de mine. Fugi, piază rea! Iartă-mă, de poţi, dragă cititorule. Blazare, deci, numitor comun în fracţia supravieţuirii, la ţară şi la oraş. Unde s-au pitit nemulţumiţii de întâlnesc pe stradă şi-n tren aceleaşi figuri de ceară imobilă, netopită niciodată la focul cazanului sufletesc, în lacrimă sau în furie? Un cititor al meu din Câmpina mă ceartă, cu prietenie, că societatea civilă trebuie să se organizeze iar eu, ca şi alţii din lumea pretinsă a culţilor în cap, trebuie să punem mâna pe bagheta dirij