Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Christine Lagarde (FMI) saluta acordul franco-german - "crucial" dar "insuficient"

Publicat in HotNews, marți 6 decembrie 2011 ·

Directoarea generala a Fondului Monetar International, Christine Lagarde, a salutat luni acordul franco-german privind un nou tratat european, dar a apreciat totusi ca acesta "nu va fi suficient in sine" in fata unei situatii economice "extrem de grave", relateaza AFP.

"Este foarte potrivit in special faptul ca liderii europeni si in special presedintele francez Nicolas Sarkozy si cancelarul german Angela Merkel au decis ca lucrurile trebuie cu adevarat sa se miste", a afirmat Christine Lagarde intr-un discurs sustinut la Institutul European de la Washington.

"Si acest inceput al unui compromis pe care il vedem formandu-se progresiv este crucial", a adaugat ea. Insa "nu este suficient in sine si va fi nevoie de mult mai mult pentru ca situatia in ansamblu sa fie reglata si pentru ca increderea sa revina, nu doar a pietelor, dar si a investitorilor, a consumatorilor si a celor care trebuie sa-si puna la punct strategia pentru urmatorii doi, trei sau patru ani, care vor sa stie unde sa deschida noi uzine, unde sa investeasca", a mai spus directoarea FMI.

Nicolas Sarkozy si Angela Merkel au ajuns luni la Paris la un acord asupra "unui nou tratat european" care ar urma sa permita sanctiuni automate pentru statele care isi scapa de sub control deficitul bugetar.

Lagarde si-a reiterat ingrijorarile in ceea ce priveste economia mondiala, in fata crizei datoriei publice din zona euro.

"In materie de perspective economice mondiale, este clar ca asistam la o situatie care poate fi calificata ca fiind extrem de serioasa, extrem de ingrijoratoare si, pentru a utiliza anumite cuvinte ale lui Jean-Claude Trichet (fostul presedinte al Bancii Centrale Europene), extrem de grava", a subliniat ea.

"In ultimele trei saptamani am vizitat Rusia, China, Japonia, Peru, Mexic si Brazilia, si nu exista o singura tara unde prim

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 48 minute
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 5 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Alexandru Rafila: „Centrul pentru marii ARȘI de la Spitalul de Urgență Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului”

Gandul acum 17 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat prin intermediul social-media, că centrul pentru marii arși de la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului. Alexandru Rafila a declarat că centrul pentru mar

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 2 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 6 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 4 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 10 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

22°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°